Ediţia online a cotidianului Le Monde îi dedică fotbalistului de la CFR Cluj un articol elogios, avertizând asupra forţei echipei româneşti în perspectiva meciului pe care aceasta îl va disputa marţi în Liga Campionilor în compania formaţiei Girondins Bordeaux.
«Un cărăuş neobosit, mijlocaşul defensiv Gabi Mureşan este plămânul românesc al unei echipe pline de străini. La 26 de ani, acest jucător a răsărit pe scena internaţională, impunându-se cu echipa sa pe stadionul celor de la AS Roma şi ţinând în şah pe teren propriu superba maşinărie de fotbal a celor de la Chelsea Londra», debutează materialul din Le Monde, care notează parcursul incredibil al românului.
Dacă în 2003 Gabi Mureşan juca la Mobila Sovata, în a treia divizie fotbalistică, astăzi el se bate de la egal la egal cu granzii Europei. «Două persoane sunt responsabile pentru reuşita mea: Ioan Ovidiu Sabău, care a crezut în mine chiar şi în momentele cele mai dificile pe vremea când jucam la Bistriţa, şi prietena mea, Dana», e declaraţia simplă şi dezarmantă a internaţionalului român. «Munca şi seriozitatea sunt ingredientele succesului pentru acest uriaş de 1.88 m, chel şi cu fizionomie proeminentă», notează Le Monde.
Ca o concluzie, cotidianul francez avertizează asupra forţei echipei din Cluj: «Pofta vine mâncând, iar clujenii vor să depăşească faza grupelor în actuala ediţie a Ligii Campionilor. O spune chiar Mureşan: ‘Sincer, doresc locul al doilea în grupă, iar pentru asta trebuie să batem acasă Bordeaux şi apoi Roma’».