Summitul G20. Barroso către SUA: Criza nu a pornit din Europa, ci din America

Summitul G20. Barroso către SUA: Criza nu a pornit din Europa, ci din America

G20 afirmă în proiectul său de comunicat final că "Grecia este şi va rămâne în zona euro", dar trebuie să-şi respecte angajamentele'â pentru a-şi redresa situaţia economică şi financiară, potrivit preşedinţiei franceze.

Ţările bogate şi emergente ale G20, reunite la summit până azi, la Los Cabos (Mexic), afirmă că "Grecia trebuie să rămână şi va rămâne în zona euro", dar că ea 'trebuie să-şi respecte angajamentele.

G20 şi-a exprimat uşurarea după victoria dreptei conservatoare în alegerile legislative de duminică în Grecia, ce ar trebui să fie în măsură să formeze un guvern de coaliţie în favoarea monedei euro. După mai multe săptămâni de incertitudine politică, Grecia rămâne totuşi într-o situaţie economică dificilă şi va rămâne fără bani la începutul lunii iulie. Acest al şaptelea summit al G20 a început după mai multe întâlniri bilaterale în cursul dimineţii , dintre care una între preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Vladimir Putin, în cursul căreia cei doi lideri au găsit "numeroase puncte de acord" cu privire la abordarea situaţiei din Siria, a precizat liderul de la Kremlin. În timpul unei conferinţe de presă comune, preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a apărat Europa, amintind că "nu este singura responsabilă de problemele actuale din lume". La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, le-a atras atenţia americanilor că "Europa nu este la originea cirzei, aceasta a venit din Statele Unite din cauza unor practici rele din anumite sectoare". Timp de o oră, cei doi lideri europeni au dat asigurări asupra "voinţei" europene de a acţiona cât mai rapid în privinţa unei mai mari integrări bancare, europene, bugetare şi politice. "Nu am venit la G20 pentru a primi lecţii de democraţie", a fost mesajul transmis de Barroso la sosirea sa la Los Cabos. Referindu-se la situaţia Greciei, ei au anunţat că odată de guvernul de la Atena va fi format, "va fi trimisă aici misiunea unei troici pentru a vedea cum pot fi ajutaţi grecii pentru o creştere economică durabilă".

Ne puteți urmări și pe Google News