Guvernul Cioloş nu iese din cuvântul SRI-ului! "România Curată" susţine că SRI controlează deciziile executivului şi înlătură din funcţie miniştri care nu se conformează

Guvernul Cioloş nu iese din cuvântul SRI-ului! "România Curată" susţine că SRI controlează deciziile executivului şi înlătură din funcţie miniştri care nu se conformează

Jurnaliştii de la România Curată aduc grave acuzaţii la adresa guvernului Cioloş. Aceştia scriu că executivul ar fi controlat de Serviciul Român de Informaţii, iar atunci când hotărârile luate de miniştrii cabinetului nu sunt pe placul SRI, responsabilii sunt înlăturaţi din funcţie.

Această situaţie "duce la ipoteza că asemenea fraude sunt perpetuate de elemente penale care au capturat de fapt SRI și folosesc puterea fără precedent a acestui serviciu în scop de îmbogățire personală. Acest grupuri par suficient de puternice pentru a schimba miniștri, a determina acțiuni ale primului ministru și a se considera de facto deasupra legii. fraudând cu impunitate bugetul României, sub pretextul marilor amenințări de securitate.", potrivit sursei citate.

O situaţie de acest gen, ar fi  avut loc la Ministerul Fondurilor Europene, acolo unde Aura Răducu a fost demisă după ce nu a atribuit un proiect pe bani europeni pentru SRI. Este vorba despre proiectul SII ANALITICS, proiect în derularea căruia fostul ministru Aura Răducu ar fi descoperit mai multe nereguli şi a respins implementarea. Mai mult de atât, Răducu ar fi consultat Comisia Europeană înainte, mai ales că sectorul IT ridica deja suspiciuni. Anca Răducu a fost ulterior înlocuită cu Cristian Ghinea, proiectul fiind apoi atribuit fără nicio problemă.

România curată susţine că "SRI a depus proiectul în aceeași zi în care a fost lansat apelul, pe  9 iunie. SRI știa astfel dinainte de acest apel și de ce anume trebuie sa conțină cererea de finanțare, precum și cum arătau acestea dinainte de a fi făcute publice toate documentele apelului. Doar simpla administrare în MySMIS (aplicația greoaie a STS) a unei aplicații cu toată documentația pregătită durează câteva ore, dezvoltarea ei și pregătirea anexelor, a documentelor semnate, a bugetului, a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, obținerea aprobărilor pe linie ierarhică, toate acestea necesită de la o lună la câteva luni de pregătire

Spre exemplu, una dintre companiile care s-a ocupat în 2015 de implementarea SII, prin care SRI poate avea acces la datele personale ale românilor, a fost asociată cu oameni din fosta Securitate care au primit verdict definitiv din partea CNSAS de ”îngrădire a drepturilor și libertăților cetățenești”. Aceeași companie care a participat acum și la licitația organizată de SRI pentru extinderea SII, ce presupune contopirea bazelor de date cu caracter personal, astfel încât ofițerii de informații să afle ”printr-un dublu click” cam tot ce se poate ști despre fiecare cetățean. Mira Telecom SRL participă la licitație alături de o altă companie, Datanet Systems SRL"

Deşi proiectul se adresa mai multor instituţii cum ar fi ministerul de Externe, cel de Interne, ministerul Muncii, Justiției, al Finanţelor sau al Educației, niciunul din aceste ministere nu a încercat să acceseze fondurile europene destinate programului. A făcut-o însă SRI, care nici măcar nu era pe lista instituţiilor eligibile. 

România Curată scrie că şi ministerul Comunicaţiilor ar fi trebuit să le facă asta celor de la SRI, însă nu s-a întâmplat absolut nimic în acest sens.

Există de asemenea suspiciuni cu privire la încălcarea legislației protecției datelor personale, pentru că, prin acest sistem SRI-ul are acces la toate datele cetăţenilor români. 

SII Analitics este parte a unui program mai vechi - Sistemul Informatic Integrat, care funcționează în baza unei hotărâri secrete din 2003 a Consiliului Suprem de Apărare a Țării și care copiază baze de date de la mai multe instituții cheie ale statului român.