Furtună puternică în Bucureşti: Avioanele nu pot ateriza, cabluri electrice rupte şi copaci căzuţi. Update

Furtună puternică în Bucureşti: Avioanele nu pot ateriza, cabluri electrice rupte şi copaci căzuţi. Update Sursa foto: Pixabay

Update 18:37. Un pasaj din Sectorul 3 al Capitalei a fost inundat, iar circulația tramvaielor este afectată. La această oră, tramvaiul 10 nu circulă între Bd. Banu Manta și Romprim.

Furtuna care a lovit Bucureștiul luni după-amiază a provocat distrugeri semnificative. Cinci avioane nu pot ateriza, iar mai multe linii de transport în comun sunt impracticabile din cauza inundațiilor și a cablurilor rupte.

Furtună în Capitală: A plouat într-o singură oră cât ar ploua în două săptămâni

Mai exact, Bucureștiul a fost lovit de o furtună puternică, ceea ce a determinat autoritățile să emită, pe lângă avertizarea de la ANM, un mesaj RO-Alert pentru populație, în contextul avertizării meteo cod portocaliu pentru Bucureşti.

După o zi însorită în Capitală, cerul s-a întunecat brusc în doar zece minute, iar furtuna a adus rafale de vânt puternice, de până la 70 km/h.

Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat că, în mai puțin de o oră, a plouat cât în mod normal ar ploua în două săptămâni.

Străzi inundate și copaci doborâți

Mai multe străzi din București au fost inundate, iar copaci doborâți de vânt au căzut pe carosabil, fără a provoca pagube materiale la case sau mașini.

„Alertă extremă! Avertizare meteo cod portocaliu - intensificări ale vântului, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale ce vor acumula 35 l/mp. Perioada de manifestare: 15:28 - 16:20. Evitaţi deplasările şi luaţi măsuri de adăpostire şi autoprotecţie”, se arată în mesajul RO-ALERT.

Ro Alert

Ro Alert

În Capitală, se vor semnala averse torenţiale care vor acumula local 25 - 35 l/mp, frecvente descărcări electrice şi vijelie cu rafale de 60...70 km/h.

În acest moment, cinci avioane se află în aer

Luni, 9 iunie 2025, Aeroportul Otopeni se confruntă cu întârzieri ale zborurilor din cauza unei furtuni. Cinci aeronave circulă în aer, așteptând să aterizeze, după ce o furtună puternică a lovit Bucureștiul și județul Ilfov. În prezent, aceste avioane nu pot ateriza din cauza condițiilor extreme. Mai jos vă arătm care sunt cursele afectate:

  • Zborul Wizz de Londra,
  • Zborul Tarom de Paris,
  • Zborul Eurowings de Stuttgart,
  • Zborul Swiss de Zurich,
  • Zborul Tarom de Clujm.

Pompierii au fost solicitați să intervină în mai multe locuri din Capitală pentru a îndepărta copacii și cablurile de alimentare căzute în urma vijeliei. Iată lista locurilor afectate: Strada Sergent Gheorghe Sandor, Strada Uruguay, Bulevardul Ștefan cel Mare, Bulevardul Bucureștii Noi - DN1, între localitățile Ciolpani și Tâncăbești,  Strada Latină,  Strada Precupeții Vechi, Bulevardul Uverturii,  Strada Sibiu - DJ 101, între localitățile Balotești și Caciulați - Șoseaua București-Ploiești, Ciolpani, informează antena3.ro.