Polițiștii sunt în alertă la Paris, după un eveniment ciudat de la turneul de Mare Șlem Rolan Garros. Antrenorul Franco Davin, cel care îl pregătește pe sportivul italian Fabio Fognini, a raportat că, în timpul unui meci din primul tur al competiției, i s-a furat geanta din vestiar, în care se aflau mai multe obiecte de valoare.
Presupusul hoț de la Roland Garros l-a lăsat pe antrenor fără bani, fără pașaportul argentinian și fără cartea verde pentru SUA, scrie L’equipe. Incidentul nefericit s-ar fi petrecut în timpul meciului dintre Fognini și pablo Andjura, câștigat de italian în trei seturi, cu scorul de 6-4, 6-2, 6-1.
„La acest turneu, vedem mai mulţi oameni de ordine decât la orice alt turneu. Lucrurile îţi sunt controlate înainte să intri în vestiar, îţi verifică acreditarea. Sunt oameni înarmaţi în exterior. E ca la JO de la Londra. Şi totuşi nu pot să prindă un tip care a furat din vestiar? Este incredibil. De fapt, te fac să crezi că totul este în siguranţă”, a declarat Davin.
Federația Franceză de Tenis a emis un comunicat prin care informează că autorul presupusei fapte nu a fost încă identificat.
„Geanta a fost lăsată la vedere şi nesupravegheată timp de două ore, în contextul în care la dispoziţia jucătorilor şi stafului lor există dulapuri securizate. Informată imediat, conducerea turneului i-a acordat domnului Devin ajutorul de care avea nevoie, în special pentru a i se acorda asistenţă consulară din partea autorităţilor americane, ţară în care are domiciliul”, transmite instituția.