Președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, afirmă că facturile la energie vor crește în continuare, nu pentru că furnizorii de energie ar intenționa să fure românii, ci pentru că asistăm la o criză energetică la nivel supra-statal, iar acesta este modul în care evoluează piața.
Șeful ANPC afirmă că nu a putut dovedi că operatorii economici au avut intenția de a fura consumatorii, drept pentru care nici nu i-a tras la răspundere pentru facturile greșite.
"Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei. Este adevărat că au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi", a precizat acesta, în cadrul conferinţei "Reconectarea încrederii între consumatori, instituţii şi operatori - ieşirea din criza facturilor", găzduită de Antena 3.
Șeful ANPC nu trage la răspundere furnizorii, ba chiar îi invită la dialog
Mai mult, șeful ANPC a constatat că facturile emise greșit fuseseră recalculate, astfel că a decis să ceară reprezentanților societăților economice un set de răspunsuri cu privire la numărul de facturi emise deficitar.
"Aveam să aflu că mare parte dintre facturile emise greşit deja fuseseră recalculate şi am stabilit să deschidem un canal de comunicare mult mai direct pentru a fi siguri că lucrurile acestea îşi vor urma cursul normal. Am trimis un chestionar prin care adresam operatorilor o sumă de întrebări inclusiv legate de faptul că am vrea să ştim câte facturi au fost emise cu deficienţe, câte au fost corectate pentru că au circulat în piaţă informaţii care păreau contradictorii", a mai spus Horia Constantinescu.
Horia Constantinescu afirmă că este mai puțin importantă aplicarea unei sancțiuni emitenților de facturi eronate
Conform domniei sale, important în aceste momente este să calmăm tensiunile create, tocmai pentru că nu e vina furnizorilor că prețurile la energie și gaze au crescut.
"Trebuie să dezamorsăm piaţa de această tensiune artificial creată. Consumatorii să înţeleagă că suntem autorităţi care veghează să nu fie furaţi, cum s-a transmis, să transmitem consumatorilor că recalcularea se va face nu doar datorită supravegherii autorităţilor, ANRE şi ANPC, ci în primul rând că nu este o rea intenţie a marii majorităţi a furnizorilor de utilităţi. Evoluţia preţurilor nu ţine de aceştia", a mai spus președintele ANPC.
Horia Constantinescu informează consumatorii români de energie și gaze să se aștepte la majorări a prețurilor la facturi în perioada următoare.
"Majoritatea facturilor, în afară de ajutorul plafonării şi compensării, vor avea valori mai mari decât erau aceştia obişnuiţi până acum. Nu înseamnă că cineva fură, ci că aşa a evoluat piaţa", a conchis șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.