Funeriu: "Voi fi extrem de implicat într-un proiect major pentru România"
- Cristina Olivia Moldovan
- 8 februarie 2012, 23:04
Daniel Funeriu susţinut astăzi ultima conferinţă de presă în calitate de ministru al Educaţiei.
Întrebat ce va face începând de astăzi, fostul ministru s-a rezumat la a spune: "Indiferent ce se va întâmpla din punct de vedere politic, voi fi extrem de implicat într-un proiect major pentru România". Războiul cu sindicaliştii În conferinţa de presă, Funeriu a vorbit despre decizia de a stopa reţinerea cotizaţiei de sindicat pe statul de plată, măsură care a revoltat şefii de sindicat. "Acest ordin de ministru a fost dat în interesul cadrelor didactice şi, mai ales, în interesul reprezentativităţii corecte a cadrelor didactice. Acum, profesorii vor alege să platească o cotizaţie celor care îi reprezintă cu adevarat". 70 de milioane de lei mergeau către sindicate El a precizat că în acest moment mai plătesc cotizaţia de 1% din salariu mai puţin de 10% dintre cadrele didactice."Fondul de salarii al Ministerului era în jur de 7,7 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că 1%, adică 70 de milioane de lei, intrau anual în conturile sindicatelor". Burse de 200 de lei pentru elevii înscrişi în învăţământul profesional Daniel Funeriu a prezentat astăzi şi programul "Alege-ţi drumul", care reprezintă primul pas către reînfiinţarea învăţământului profesional în România. Începând din toamnă, în jur de 8.000 de elevi se vor putea înscrie în acest sistem. Şcolarizarea va dura doi ani, programele de studiu se fac împreună cu angajatorii, iar pentru încurajarea tinerilor, Ministerul alocă burse de studii de 200 de lei/ lună. CITEŞTE ŞI: Daniel Funeriu taie conducta cu bani a sindicatelor