Un șef de serviciu din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită.
Șeful de serviciu, pe numele său Lihor-Laza Laszlo Andras, este acuzat că a primit bani de la aproximativ 100 de persoane pentru a le elibera certificate false de handicap. Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2015-2020, în exercitarea funcţiei de şef al Serviciului Evidenţă Drepturi Persoane cu Dizabilităţi din cadrul DGASP Timiş, Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins şi primit, prin intermediari, diverse sume de bani pentru a întocmi formalităţile necesare obţinerii indemnizaţiei de încadrare în grad de handicap. În acest sens au fost întocmite documente false, dat fiind că persoanele în cauză nu erau îndreptățite să beneficieze de asemenea drepturi.
Până în present, au fost identificate aproximativ 100 de persoane cărora, pentru sume de bani cuprinse între 2.000 - 5.000 de euro de persoană, Lihor-Laza Laszlo Andras le-ar fi înlesnit obţinerea indemnizaţiei de încadrare în grad de handicap.
Mită pentru certificate de handicap
Concret, la data de 4 octombrie 2020, Laszlo Andras ar fi primit, de la un intermediar, 1.600 de euro şi produse alimentare, reprezentând o parte din suma totală pe care ar fi trebuit să o primească pentru întocmirea formalităţilor de încadrare în grad de handicap pentru două persoane.
Pe 8 noiembrie 2020, același șef de serviciu ar mai fi primit, sub formă de mită. printr-un alt intermediar, sumele de 2.000 de euro şi 1.900 lei, pentru întocmirea formalităţilor de încadrare în grad de handicap a unei persoane cu domiciliul într-un alt judeţ. Cu acest prilej, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
„Obţinerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte judeţe şi-au stabilit provizoriu reşedinţa în judeţul Timiş, pentru a putea obţine un astfel de certificat (de exemplu, din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Bistriţa Năsăud). Asemenea certificate fac ca beneficiarii lor să obţină indemnizaţii de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar şi alte facilităţi conferite de lege, existând suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 lei/an”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Ancheta vizează mai mulți complici
Conform investigațiilor, începând cu luna martie 2020 (pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă), mai multe persoane care ar fi obţinut în mod ilegal certificate de încadrare în grad de handicap ar fi depus la primăriile de domiciliu (din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Bistriţa Năsăud) documentaţia necesară şi pentru obţinere de facilităţi acordate pentru prevenirea şi combaterea infectării cu virusul SARS-CoV2.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, complici ai lui Lihor-Laza Laszlo Andras, care au îndeplinit rolul de intermediari ai mitei între acesta şi persoanele ce urmăreau să obţină indemnizaţii de încadrare în grad de handicap.
După reținere, șeful de serviciu din cadrul DGASPC urmează să fie prezentat Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.