Români care părăsiţi România din ce în ce mai mulţi, nu vă mai întoarceţi! Este un mesaj pe care-l citim aproape zilnic, peste tot, adresat celor care trăiesc în afara ţării sau celor care au de gând să o facă. Problema este cu ce umplem golul lăsat de ei, cu imigranţi?
Privind acest îndemn cu luciditate, nu rămâne de spus decât că sfatul e fondat şi nu poţi decât să fii de acord cu el. Însă, dacă ne gândim bine descoperim o problemă gravă, rămân familiile, concetăţenii, România, fără vlagă.
Subînţelesul mesajului este ''să vă salvaţi voi'', fiindcă acasă e aşa cum e. Consecinţa directă a apelului este că plecând energiile cele mai bune, tinere şi calificate, ţara se scufundă, merge din rău în mai rău. Familiile îşi pierd proiecţia în viitor, dispare sau se rupe acel colţişor de sprijin reciproc dintre generaţii pe care se bazează societatea.
Apoi, oamenii care rămân, par prin comparaţie ca inerţi, neputincioşi, un pic fricoşi şi frustraţi, destinaţi să trăiască o viaţă reziduală, confuză. Aşezările umane sărăcesc şi devin triste. Iar spaţiile goale sunt umplute ori de imiganţi, ori rămân pustii, familiile se sprijină pe persoanele care-i îngrijesc, localităţile pierd din vitalitatea lor caracteristică, iar legăturile comunitare, economia, intră într-un tunel de declin, fără să se întrevadă celebra luminiţă de la capătul tunelului. Nu ajungeau divorţurile şi natalitatea scăzută: divorţul fiilor de părinţi e mult mai dureros. Multe familii au fost înjumătăţite de aceste despărţiri voluntare.
Sfatul dat românilor de a nu se întoarce ia în considerare doar interesul lor individual, nu-i pasă de restul lucrurilor, ci gândeşte brutal: drumul meu e al meu, viaţa ta e a ta. Putem să înţelegem prioritatea alocată vieţii lor şi a reuşitei lor, dar trebuie să ţinem cont şi de efectul devastator asupra ţării, de ceea ce rămâne şi de familii, cărora i se adaugă adevărata înlocuire a poporului nostru, a copiilor noştri poate cu migranţii care vor veni, vor veni, vor veni... fără posibilitatea de a-i opri.
Ideea este că trebuie să hotărâţi a priori, pe baza unei prejudecăţi, ce veţi face mai departe. S-ar putea să fie mai bine dacă rămâneţi acolo unde vă aflaţi, adică în străinătate, poate că e mai bine să vă întoarceţi în România cu bagajul de experienţă şi poate cu cel economic pe care l-aţi acumulat, poate fi o deziluzie sau înstrăinare să trăiţi peste hotare fiindcă avantajele pe care le aveţi nu compensează pierderile pe care le suferiţi. Fiindcă peste hotare, adesea, se trăieşte mai rău decât la noi, servicii mai bune, nimic de zis, dar viaţa e mult mai dură. În orice caz, nu consideraţi alegerea voastră ca pe un pariu pierdut, fiecare caz în parte are o poveste a sa... totdeauna există ACASĂ. E frumos să pleci, însă - daţi-mi voie s-o spun - e mai frumos să te întorci.
Clasa politică, dacă ar recunoaşte meritele şi capacităţile, dacă ar încuraja în mod concret minţile cele mai capabile încurajându-le să se reîntoarcă, facilitându-le un mediu de dezvoltare ar fi cu totul altceva. Iar dacă sunt cerute nişte drepturi cu voce tare, în prezent, nu aude nimeni, din păcate. Guvernele au aceleaşi probleme de 27 de ani: pensii, salarii, locuri de muncă, sărăcie, bătălii de tot felul, numai de bunăstarea populaţiei nu le pasă. Corect ar fi aşa mesajul: Românilor plecaţi, întăriţi-vă unde vă aflaţi, creşteţi ca pregătire dar, întoarceti-vă, oameni buni! Întoarceţi-vă să întăriţi România că tare-i şubredă!