EVZ SPECIAL. O româncă mutată de trei ani în Tunis, capitala nord-africană lovită de proteste violente în ultimele săptămâni, povesteşte pentru Evz cum a părăsit oraşul "asediat" şi s-a refugiat la Ankara.

Până la urmă, pe străzile din Tunis nu a bântuit numai frica. La mijloc s-a aflat şi mândrie, şi ceva spaimă şi un sentiment pe care Diana Badea - o tânără româncă de 26 de ani, mutată în capitala Tunisiei de acum trei ani - nu poate să-l definească exact.

Ştie însă asta: că era joi, o zi de 13, că protestele paşnice începute după ce tânărul tunisian din Sidi Bou Zid şi-a dat foc se prelungeau de ceva vreme şi că de la compania unde lucrează i s-a dat, brusc, liber.

"Abia atunci mi s-a făcut teamă. Mi-era teamă pentru prietenii mei tunisieni despre care ştiam că au ieşit la protest şi pentru românii pe care îi ştiam în Tunisia. Apoi, treptat, după anunţul că s-a deschis focul din cauza vandalilor care s-au amestecat printre protestatari, frica mea s-a intensificat".

Cam aşa s-a conturat, pentru românca Diana Badea, vârful "Revoluţiei de Iasomie" ce s-a petrecut în urmă cu peste o săptămână în ţara nord-africană.

Deciziile care se iau luni

Acum Diana şi logodnicul ei se află la Ankara, unde au plecat luni, 17 ianuarie, sub presiunea evenimentelor şi a unor părinţi topiţi de îngrijorare acasă, în România. Zilele petrecute în Tunisul sub violenţe au ajutat şi la o analiză lucidă asupra sentimentelor pe care un om le are când totul e cuprins de haos. "Spaima creşte odată cu îngrijorările celor pe care îi iubeşti", filosofează puţin Diana.

Până luni, însă, ideea plecării a însoţit doar timid nopţile nedormite, când de pe stradă se auzeau împuşcături şi când tunisienii păzeau baricade improvizate chiar pe strada ei. Îi zâmbeau, îi spuneau că o să fie bine. "Până luni, doar m-am gândit să plec, nu am făcut-o însă. Ştiam că Ambasada nu are fonduri, deci o eventuală repatriere nu era cu putinţă. Au fost nopţi nedormite, părinţii mă implorau să plec, de câteva zile situaţia era şi mai instabilă din cauza celor care se presupune ca ar fi fost plătiţi de preşedintele fugar să destabilizeze ţara, să provoace haos. Ei bine, haosul era bine instalat", spune fata.

Strada urla, apăruseră susţinători ai preşedintelui fugar, Diana nu mai ştia în cine sa aibă încredere. Luni, ajunsă la Birou a aflat că Ambasada SUA, lângă care se află şi locuinţa ei, îşi repatria personalul. "Pentru mine a fost un apel! Am părăsit Tunisia cu gândul la ai mei din România care m-au implorat să nu fac acte de vitejie şi să-mi demonstrez limitele suportabilităţii, dar şi cu gândul la cei dragi care încă plătesc libertatea pe care şi-au dorit-o", povesteşte, pentru Evz, Diana.

"REFUGIAŢI" DIN CALEA PROTESTELOR

"Mi-a fost frică. Mi-era teamă pentru toţi prietenii mei tunisieni"

EVZ: Unde te afli acum? A fost greu să pleci din Tunisia? Diana Badea: Momentan sunt în Turcia împreuna cu logodnicul meu. Nu pot să descriu sentimentul pe care mi l-au dat tunisienii zilele trecute. Nu mi-a fost teamă decât pentru ei, văzând că nici Franţa nu reacţionează la proteste, nu ştiam ce să cred. Acum sunt doar proteste, fără violenţe, din informaţiile pe care le am eu. Nu mai sunt violenţe pe stradă. Dar, evident, toţi trebuie să fie prudenţi până întreg partidul RCD (care culmea! este partidul Democrat ) va fi înlăturat. Văd că se tot bate apa în piuă pe instaurarea regimului islamist în Tunisia. Doar o conspiraţie mondială ar putea schimba voia tunisienilor. Tunisienii nu aderă la politica extremist islamistă! Doar au luptat împotriva corupţiei care era instalată la nivelul cel mai ţnalt posibil, faptul că membrii familiei ex-prezidenţiale împărţeau toate proprietăţile a fost unul din motivele protestelor.

Nu a fost prea greu să părăsesc ţara. Au fost doar două zboruri anulate (unul de Turcia şi altul din Dubai), cât timp am stat eu în aeroport (doar cinci ore). Majoritatea zborurilor aveau însă întârziere. Problema a fost schimbul valutar. Cu atâtea repatrieri si tunisieni care au părăsit tara pentru perioada cat este destabilizată, evident, băncile rămâneau fără devize. Un lucru interesant: banca Zitouna, proprietatea unuia din membrii familiei ex-prezidenţiale, avea cursul cel mai prost. Şi, evident, nu era nimeni care să aştepte acolo, la ghişeu.

Când ai aflat că este de fapt revoluţie? Nu era preconizat să devină mişcări de violenţă. Erau paşnici şi uniţi, intonând imnul Tunisiei. Purtau mesajele redactate în arabă, engleză şi franceză. Mesajul de fond: "Pleacă, Ben Ali! Game over!".

Tunisienii nu sunt un popor de oameni violenţi. Dar evenimentul de la Sidi Bou Zid, cand un tânăr ajuns la disperare şi-a dat foc în public a declanşat totul. Tânărul acesta este primul martir al revoluţiei. În ţara în care nu aflii de la televizor despre crime, în care toţi copiii răpiţi sunt găsiţi, în care pare că toate prolemele au o soluţie, răgetul acela de durere, din mijlocul ţării, s-a propagat! Deplasările militanţilor erau monitorizate la tot pasul.

Apoi am citit înainte de Revelion că protestatarii programau o deplasare în Tunis. Atunci mi-a fost pentrru prima dată teamă. Pe 2 ianuarie, tânărul din Sidi Bou Zid, cel care s-a auto-incendiat, a decedat. Asta a făcut mulţimea şi mai tristă, şi mai revoltată. Miliţienii - ca să le zic aşa - au lovit oameni din mulţime, i-au incitat. Vreau să ştiţi că protestatarii au cântat imnul, au scandat, dar au fost în defensivă, nicidecum în ofensivă.

Cum au reacţionat tunisienii pe care îi cunoşti la protestele de stradă? Tunisienii nu sunt temători şi sunt de bună credinţă! Nimeni nu a fost bucuros la violenţele de stradă, dar am fost cu toţii bucuroşi şi mişcaţi de prostestele paşnice!

Tunisienii pe care îi cunosc eu făceau de gardă noaptea cu armata ca să-şi protejeze familiile, iar ziua mergeau la lucru... Cei care stăteau acasă, făceau mâncare pentru militari şi gărzile de noapte şi curăţau străzile ziua. Am fost foarte mişcată şi încă sunt!

ÎN FAMILIE. Diana (dreapta), alături de mama logodnicului ei, în ţara adoptivă, Tunisia

Ai simţit vreun moment că viaţa ţi-era pusă în pericol? Nu pot să descriu sentimentul pe care l-am avut. Cât timp au fost proteste, nu mi-a fost teamă de absolut nimic. Aveam un sentiment ciudat şi mă rugam să iasă bine. Joi, 13 ianuarie, ni s-a dat liber să plecam când vrem de la muncă. Abia atunci mi s-a făcut teamă. Ziua aceea a fost declarată zi de grevă generală în mai toate oraşele din Tunisia. Vineri, greva a fost şi la Tunis. Mi-a fost frică. Mi-era teamă pentru toţi prietenii mei tunisieni despre care ştiam că au ieşit la protest şi pentru românii pe care îi ştiam în Tunisia. Apoi, treptat, după anunţul că s-a deschis focul din cauza vandalilor care s-au amestecat printre protestatari, profitând de moment ca să fure şi să vandalizeze, frica mea s-a intensificat.

"Simţeam că revoluţia s-a mutat în cartierul meu"

Cum ai văzut momentul de "vârf" al revoltei? Lucrurile au degenerat după ultimul discurs al fostului preşedinte. S-au promis multe, dar oamenii - prieteni şi cunoscuţi de-ai mei - au devenit foarte agitaţi. După ultimul discurs, foarte mulţi claxonau pe strazi, nu am înţeles nimic. Eram baricadată în casă, stăteam în permanenţă de vorbă cu ai mei. În cartierul meu s-au auzit, pentru a doua seară la rând, împuşcături. De cealaltă parte, pe străzi auzeam maşini claxonând în trecere şi oameni strigând numele lui Ben Ali. Pe Facebook se zvonea că cei care scandează numele preşedintelui sunt plătiţi să facă asta ca să inhibe revoluţionarii. Pentru o clipă am crezut că şi-au pierdut ţelul şi martirii merită deplânşi de două ori: o dată pentru sacrificiu, a doua oară pentru neputinţa de a aduce schimbarea pentru care au luptat. Dar nu a fost aşa!

Greva generală a continuat în Tunis şi vineri, 14 Ianuarie. Atunci s-a anunţat că va fi difuzat un mesaj foarte important la televizor. La ora 17 era îmbulzeală în magazinul de lângă locuinţa mea şi lipseau provizii. Se anunţase "foc deschis" de la ora 18.00. Era atâta agitaţie că simţeam că revoluţia s-a mutat în cartierul meu. Toţi bărbaţii aveau bâte şi puneau bariere pe toate străduţele ca maşinile să nu treacă! Totuşi îmi zâmbeau şi îmi spuneau să nu ies după 18.00, să fiu liniştită că ne apără ei şi că militarii au venit suficient de numeroşi şi în zona noastră să ne acopere. Frica mea trecea... Mai ales că eu locuiesc lângă Ambasada Americană, lângă Garda Naţională şi lângă Aeroport, o zonă foarte securizată.

În scurt timp, am văzut cum mulţimea a crescut, oamenii veneau alergând dinspre un alt cartier. Fugeau spre aeroport şi urlau că o să-i prindă şi nu or să fugă nicăieri. Cineva mi-a zis că "au ieşit din bârlog". Aeroportul a anunţat că va fi închis. Preşedintele totuşi a reuşit să fugă, împreună cu o parte din familia lui. Alţi membri ai guvernului au fost mai puţin norocoşi. Pilotul avionului lor a refuzat să decoleze. Totul se petrecea în ritm alert. La puţin timp după asta, am văzut că mesajul important care fusese anunţat era de fapt al premierului: preşedintele a părăsit ţara şi, prin împuternicirea pe care o avea semnată, se autonumea, preşedinte interimar.

Lumea l-a contestat imediat. Au cerut să plece toţi partizanii celui care i-a condamnat la 23 de ani de tăcere, să părăsească ţara.

"Nu mai ştiam în cine să am încredere"

Cum te-ai decis să pleci din Tunis? Până luni, 17 ianuarie, doar m-am gândit la asta, nu am şi făcut-o. Am cerut sprijin şi de la compania unde lucrez să-mi faciliteze plecarea. Ştiam că Ambasada nu are fonduri, deci o eventuală repatriere nu era cu putinţă. Şi nu sunt numai eu în Tunisia. Dar suntem "prea puţini ca să fim mulţi" şi să formăm o comunitate, dar şi prea mulţi în asemenea situaţii...

Au fost nopţi nedormite, părinţii mă implorau să plec pentru că situaţia nu se aşează repede (ei cunoscând revoluţia din 1989), dar si pentru că protestele continuau. De câteva zile situaţia era şi mai instabilă din cauza celor care se presupune că ar fi fost plătiţi de preşedintele fugar să destabilizeze ţara şi să provoace haos. Ei bine, luni haosul era bine instalat! Nu mai ştiam în cine să am încredere. Luni am cerut maşina de la companie pentru că mi-era teamă să iau şi taxiul - era declarată zi de reintrare în normalitate, prezenţă la birou etc., mai puţin şcolile, care rămâneau închise.

Când am ajuns la birou, am aflat că ambasada SUA, lângă care locuiesc, îşi repatriază personalul. Atunci am decis să nu mai zăbovesc niciun minut.

De ce crezi că s-au revoltat tunisienii? Un om care se naşte mut, surd şi orb nu prea ştie ce înseamnă să vezi, să auzi şi să vorbeşti. Cei cărora li se impune să tacă, să nu vadă, să nu audă se vor umple de frustrări şi se vor revolta! Tunisienii au gândit de fapt tot timpul acelaşi lucru despre fostul preşedinte şi ce-au avut de spus au spus acum, odată cu mişcările revoluţionare. Regimul nu era dorit, dar avea anumite beneficii. Ei bine, balanţa a înclinat de data aceasta în favoarea libertăţii!

Crezi că turismul din Tunisia, principala sursă de venit de acolo, va fi afectat? Tunisia e o ţară frumoasă şi merită descperită! Oamenii sunt calzi, trebuie numai să îi cunoşti şi să îi înţelegi, sunt oameni deştepţi şi cu principii. Nu cred că turismul va fi afectat. Este o ţară în plină ascensiune şi dezvoltare şi cred că poporul tunisian va ajuta la o reformă frumoasă şi la o schimbare în bine. Tunisienii au luptat pentru democraţie şi libertate. Şi au luptat frumos! Nu cred în instaurarea Islamismului Extremist.

Cum vezi acum situaţia, care este atmosfera la Tunis? Şoferul companiei îmi zicea în drumul spre aeroport : "E scumpă libertatea, dar suntem dispuşi să plătim tot pretul ei". Acum tot ce ştiu e din presa lor şi de la cunoscuţii mei din Tunisia. Se va continua cu prostestele până când întregul partid RCD va fi eliminat.