FSB a reținut un cetățean moldovean în cazul atacului din Crimeea

FSB Rusia. Sursa foto: Arhiva EVZ

Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a acuzat trei persoane că au conspirat în favoarea serviciilor secrete ucrainene și că plănuiau atacuri cu bombă în Crimeea și furnizau secrete militare

FSB susține că „spionii” și-ar fi mărturisit faptele

Conform declarațiilor făcute presei ruse, FSB susține „toate persoanele arestate au mărturisit faptele”. Presa de stat rusă, aflată sub controlul și cenzura regimului autocratic al lui Vladimir Putin, a publicat imagini cu cei trei suspecți de la audieri, dar aceștia au fețele blurate.

Cetățeanul Republicii Moldova arestat este acuzat că „proactiv” a contactat serviciile de securitate ucrainene și furnizat poze și clipuri video cu pozițiile defensive ale forțelor aeriene ruse, precum și cu urmările atacurilor ucrainene asupra Crimeei.

Serviciul Federal de Securitate (FSB) susține că bărbatul i-a condus către un dispozitiv exploziv montat pe o stație de pompare a apei din apropiere de orașul Kerch.

Autoritățile ruse spun că cetățeanul Republicii Moldova a fost născut în anul 1992 și că a făcut pușcărie în regiunea ucraineană Herson, înainte de „a fi adus” în Kerch.

Doi dintre suspecții arestați sunt ruși

Ceilalți doi suspecți arestați în cazul atacului Crimeei sunt cetățeni ruși. Unul dintre suspecții ruși este acuzat că a urmat cursuri de formare în domeniul explozivilor și al armelor de foc în Ucraina, precum și că a fabricat o bombă care a fost găsită la o conductă de gaz din Crimeea în iulie anul curent. FSB a spus că acuzatul ar fi un „agent” al serviciilor de informații militare ucrainene HUR.

FSB

Tot membru al serviciilor ucrainene HUR este și cel de-a treia persoană, care este acuzată pentru că a furniza informații cu privire la instalațiile militare și adresele ofițerilor militari ruși de rang înalt din Crimeea.

Ambasada Republicii Moldova va oferi asistență

Bărbatului din Republica Moldova acuzat de spionaj pentru armata Ucrainei, nu i-a fost dezvăluită identitatea. Ambasada Republicii Moldova la Moscova a solicitat informații suplimentare Serviciului Federal de Securitate (FSB). Reprezentanța diplomatică va oferi și asistență consulară făcând totul pentru a sprijini cetățeanul moldovean.

„Dacă se va confirma că este vorba despre un cetățean al Republicii Moldova, în conformitate cu legislația internațională reprezentanța noastră diplomatică îi va oferi toată asistenta consulară necesară”, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.