Economia e anunțată la 2,3% creștere pe anul trecut, pe o estimare considerată excesiv de optimistă și de neînțeles, cu 1,2% estimare de creștere oficială anul acesta, dar recesiunea majoră afectează populația, în care peste 22% se află într-o sărăcie lucie.

Lauda cu existența a „doar” 19 milioane de ruși săraci, cu sub 160 dolari pe lună venituri, față de 40 milioane la preluarea mandatelor succesive – acum 18 ani – nu are cum să fie aplaudată de nimeni, mai ales după protestele masive în stradă pentru ridicarea vârstei de pensionare, într-o lege semi-abandonată și modificată drastic de Putin după explozia socială determinată de adoptarea ei. Spre deosebire de anul trecut, înaintea alegerilor prezidențiale, când Putin a făcut un show cu animație și arme hipersonice în filmulețe propagandistice, anul aceste majoritatea celor 90 de minute de discurs au avut ca țintă politica internă.

E adevărat că toate titlurile s-au referit cu precădere la amenințările asupra SUA pentru retragerea „unilaterală” din Tratatul Forțelor nucleare cu Rază Medie de acțiune – INF, evitând să se uite mai departe în substanța discursului. Rusia a negat în continuare că ar fi încălcat ea însăși tratatul de acum 5-6 ani – existând imagini satelit cu testele rachetelor 9M729 clasificate în Occident drept SSC-8, dar a acuzat perspectiva virtuală, posibilitatea teoretică de a utiliza lansatoarele din scutul anti-rachetă drept rampă de lansare pentru rachete cu rază medie tip Tomahawk – care nu se mai produc și sunt ieșite din serviciul armatei americane. Aceeași ipocrizie și narațiune propagandistică pentru care azi acordul e suspendat și amenință să fie abandonat în 6 luni.

De altfel, discursul a fost o colecție de frustrări, exhibate în fața unui public tern și deloc entuziast. De unde filmulețele animate de anul trecut au stârnit rumoare și emoție în sala plină de elita rusă a Adunării Federale, parlamentul bi-cameral rus, anul acesta abia au fost înregistrate aplauze de complezență firave și rezervate, extrem de formale. Am putut auzi tot ce se poate colecționa în spațiul frustrărilor ruse. Temele favorite: SUA ignoră interesele legitime ale Rusiei, SUA continuă să organizeze activități anti-ruse și sancțiuni economice ilegale, Acțiunile SUA trădează înclinații rusofobe, Rusia nu e o amenințare pentru America și își dorește relații bune cu SUA, bazate pe respect reciproc.

Nu caută confruntarea, dar e pregătită, și invită SUA să calculeze bătaia și viteza armelor sale. De fapt Rusia nu are nici o analiză a propriei evoluții, nu-și asumă nici o responsabilitate pentru situația sa actuală, care s-ar afla în propria curte, nu se uită deloc în oglindă. Se face că nu vede acumularea nemulțumirilor generale, cvasiunanime, ale Occidentului, dar vrea respect pentru sine și pentru pretinse interese legitime neprecizate și orice acțiune de sancționare a propriilor gesturi este taxată automat ca fiind una rusofobă. Nerealism calificat, propagandă respingătoare și pe deplin neconvingătoare și o postură de non start a oricărei discuții serioase de reclădire a relațiilor, chiar dacă am ignora amenințările directe proferate. Iar capitolul de amenințări a făcut epocă, alături de laudele privind armele pe care le dezvoltă, vizând deja direct teritoriul Statelor Unite, nu numai capabilitățile desfășurate în Europa, o schimbare de stil chiar și față de Războiul Rece, când erau amenințate doar spațiile limitrofe și se asuma evitarea primei lovituri.

Mai mult, în discursul său, Vladimir Putin a introdus o formulă prin care se vrea izolarea Statelor Unite, respectiv referirea la parteneriatele sale cu China, Iran și Japonia chiar, și perspectiva refacerii relațiilor cu statele europene mari și UE, care-și doresc să revină la afaceri curente normale cu Rusia. În schimb, clasa conducătoare americană ar fi dominată de „ideea naturii sale excepționale” și a „superiorității deasupra restului lumii”, o interpretare ad hoc a abordării „America First” a lui Donald Trump. Asta sună cel puțin aberant din partea unui stat care este el izolat de către comunitatea internațională, subiect al sancțiunilor care se acumulează la fiecare pas în care acțiunile sale agresive și nepotrivite, contrare regulilor dreptului internațional, a propriilor angajamente, sunt identificate de către comunitatea internațională, expuse și sancționate universal.

O variantă clasică de „întoarcere a oglinzii” și de proiectare a propriei situații asupra inamicului ales. Normal că lipsa de credibilitate este dominantă, când Rusia revizionistă și revanșardă, izolată și care promovează excepționalismul său prin pretinsa „democrație suverană” reclamă exact aceste elemente de la SUA, pe care a desenat-o ca dușman deși afirmă că nu dorește confruntare, susține că nu e o amenințare dar o amenință direct, în același discurs. În rest, am avut o lungă litanie de promisiuni. Constatări, îndemnuri și sarcini către Guvern, dar și multe promisiuni: Guvernul să-i învețe de săraci cum să iasă din sărăcie, crearea a un milion de locuri de muncă vocaționale pentru studenți, demografia refăcută până în 2024, dar rușii să cumpere produse rusești, potențialul înaltelor tehnologii e imens în Rusia, care vrea dezvoltarea a 60 de aeroporturi, dorește creșterea capacității căii ferate trans-siberiene și lansarea rutei peste strâmtoarea Kerci.

Asta în afara unei liste interminabile de rachete, submarine, avioane, drone subacvatice, rachete hipersonice cu de la 9 ori la 27 de ori viteza sunetului!!! Doar că până la obsesia americană a excepționalismului, Rusia profesează această auto-exceptare de la reguli și „interpretarea creativă” a angajamentelor și acordurilor existente, în timp ce cetățeanul mediu sărăcește și îndură costurile aventurilor militariste ale Rusiei lui Putin și ale sancțiunilor economice venite ca efect al numeroaselor acțiuni agresive și negândite ale statului rus.