Frumuseţile din Zakynthos

Frumuseţile din Zakynthos

Insula grecească este celebră pentru nisipurile fine, apele de un albastru fermecător şi, mai ales, pentru specia de broaşte ţestoase Careta-Careta, protejată prin lege.

Vrei să vezi de aproape o broască ţestoasă, să te scalzi într-o mare ireal de albastră şi să te bronzezi pe un nisip fin şi moale, la câţiva paşi de umbra palmierilor? Dacă paradisul prinde deja contur în imaginaţia ta, îi putem da şi un nume: Zakynthos, cea mai sudică dintre insulele ionice.

Preferata lui Artemis şi a lui Apollo pentru peisajele idilice şi peşterile de la malul mării este şi patria ţestoasei Careta-Careta. Specia este protejată prin lege şi a căzut la pace cu omenirea, împărţind echitabil plajele din regiune.

Iar dacă în timpul zilei colinzi insula pentru a admira pădurile de pin, stâncile ce ies obraznic din ape şi cauţi pe hidrobicicletă apropierea de simpaticele mamifere ce pot atinge 2,5 metri lungime, noaptea nu trebuie decât să te alături uneia dintre numeroasele petreceri. În funtea acestora sunt, inevitabil, englezii, cei mai numeroş i turişti, care adoră să se distreze până la orele dimineţii.

Amintiri cu carapace

Complexuri turistice micuţe şi albe, cu cel mult trei etaje, numeroase taverne şi magazine cu suveniruri - deşi descrierea s-ar potrivi oricărei staţiuni de pe insulă, modul de viaţă îşi spune cuvântul. Dacă vrei o vacanţă liniştită, mai bine alegi Planos, un sat pitoresc, devenit turistic, Kalamaki sau Alykanas. Pentru o noapte mai puţin liniştită, în care să n-ai timp să te plicitiseşti, poţi opta pentru Tsilivi, Argassi sau Laganas, cea mai mare şi mai zgomotoasă staţiune.

Le vei vizita însă pe toate dacă închiriezi o maşină, un scuter, un ATV sau chiar o bicicletă, la pre- ţuri accesibile. Una dintre destinaţ ii trebuie să fie Zakynthosul, oraşul-port ce poartă acelaşi nume cu insula. Oraşul cunoscut odinioară ca „Veneţia Sudului“ a fost reconstruit după cutremurul din 1953 şi incendiul care i-a urmat, astfel că noua înfăţişare încearcă să păstreze pe cât posibil stilul veneţian şi bizantin.

Te vei strecura fermecat pe străduţele înguste, mărginite de case vechi, cu grădini scăldate în iasomie şi leandru, şi vei trage cu urechea la ritmurile greceşti ce răsună de la fiecare cafenea sau restaurant.

Nu vei putea pleca fără un suvenir cât de mic, în formă de broască-ţestoasă. Ca să o vezi cu ochii tăi, trebuie să mergi în golful Laganas, acolo unde guvernul elen a creat Parcul Naţional Marin, pentru a proteja speciile rare de ţestoase. Aici vei descoperi numeroase ouă, lăsate de femelele care ies noaptea din mare chiar în perioada iulie-august, sapă un cuib de 50 de centimetri adâncime în nisipul plajei şi le îngroapă. Turiştii au voie să stea aici doar pe prosop, fără şezlong, şi numai până la ora 18.00.

Uzo, tzatziki şi Zorba

Dacă ziua ţi-ai împărţit-o între plimbări şi plajă, seara mergi să iei cina într-o tavernă grecească. Dincolo de salata cu brânză feta sau cunoscuta tzatziki, vei putea gusta preparate din miel, pui şi paste, aproape toate condimentate cu usturoi şi asezonate cu uzo.

După un astfel de festin, poţi arde caloriile într-un dans grecesc. Localnicii sunt foarte săritori şi te vor învăţa să te mişti printre flăcări pe ritmurile lui Zorba ca un adevărat expert. Nici ţie nu ţi se va părea greu, după ce te vei înfrupta din şnapsurile şi cocktailurile aromate pe care gazda ţi le va turna cu generozitate. Nu sunt multe localuri plictisitoare în Grecia, aşa că este greu să nimereşti prost. Să nu fii însă dezamăgit dacă „the sex machine“ de pe plăcuţa de la intrare este un tip micuţ şi grăsuţ care bate recordul în prepararea cocktailului „Sex on the beach“.

O variantă internaţională pentru distracţie sunt numeroasele cluburi şi discoteci cu muzică dance şi house. Trebuie să fii însă pe fază când englezii încep să-şi piardă echilibrul, iar fetele lor se urcă pe mese şi răstoarnă toate băuturile.

NU RATA!

Plaja Navagio. Este una dintre cele mai renumite şi fotografiate din lumea întreagă. Iniţial i se spunea Agios Georgios, dar a fost redenumită Navagio după naufragiul din 1983 al unui vas ce transporta ţigări de contrabandă. Apele mării au împins epava pe ţărm, iar nisipul a acoperit-o până la jumătate. Aici se poate ajunge doar pe mare, iar croaziera durează, în total, cam şapte ore. Peisajele merită tot efortul, atunci când nu ai însă rău de mare.

Anaphonitria. Aceasta este mănăstirea unde Sf. Dionysios, patronul insulei, a fost călugăr. În chilia sfântului se mai păstrează cărţile acestuia şi un tablou, în care îl iartă pe ucigaşul fratelui său. La intrarea în mănăstire, turiştii sunt întâmpinaţi de turnul medieval, construit în secolul al XV-lea.

PREŢURI

> o sticlă de apă minerală: 0,5 euro > un săpun cu ulei de măsline: de la 0,8 euro > un magnet: de la 1 euro > o porţie de salată de fructe de mare: de la 5 euro > un cocktail: 3-5 euro > închirierea unei biciclete: 5-6 euro/24 de ore > închirierea unui scuter: 15 euro/24 de ore > închirierea unui ATV: 15 euro/zi, 60 euro/6 zile > o zi la Water Park: 18 euro

OFERTE

> Hotel Dani 3* - de la 199 euro/ persoană. Pachetul include transport cu avionul, cursă directă, şapte nopţi cazare cu mic dejun şi asistenţă turistică - agenţia Christian Tour (www.christiantour.ro), tel.: 021.313.52.26.

> Hotel Contessa 3* - 429 euro/ persoană. Pachetul include transport cu avionul, cursă directă, şapte nopţi cazare cu demipensiune, agenţia Ideea Tour (www.sejurulmeu.ro), tel.: 021.252.30.55.

Ne puteți urmări și pe Google News