Scriitoarea de origine jamaicano-britanică Zadie Smith a lansat literatura identităţii scrise cu cratimă pe o nouă orbită.
Dacă romanul ei de debut, Dinţi albi (Editura Leda), ar fi putut părea cârcotaşilor o schiţă din sertarul lui Salmon Rushdie cu accente de reclamă la Benetton, Despre frumuseţe este o lecţie deschisă. De artă, de viaţă şi mai ales de organicitate între cele două.
Despre stilul academic, numai de bine
"El era şoarece de bibliotecă, ea nu; el era teoretic, ea politică. Ea numea trandafirul trandafir. El îl numea o acumulare de construcţii culturale şi biologice care circulă în jurul polilor binari ai naturalului şi artificialului.” El, Howard Belsey, este profesor universitar de istoria artei, cu dileme oblomoviene (publicarea cărţii sale despre Rembrandt e o eternă promisiune). Ea, Kiki, fostă frumuseţe haitiană, actuală nevastă de trei decenii şi 120 de kilograme, are o viziune vitalistă asupra lumii, bazată pe eros şi pe instinct. Din interiorul unei vechi iubiri, amândoi se luptă cu infidelităţile de o tristă gratuitate ale bărbatului.
Ceea ce reuşeşte Zadie Smith să demonstreze foarte convingător în roman e faptul că fiecărei viziuni asupra frumuseţii îi corespunde un mod de viaţă, că fiecare mod de a privi un tablou are ca reflex un anume tip de ratare. În lumea academică, sterilitatea e cuvântul de ordine. Avem de-a face fie cu sofişti care trec de-o parte sau de alta a unei idei în funcţie de sensibilitatea meteo, fie cu extremişti precum Belsey şi rivalul său, Kipps.
Dacă Belsey este liberalul care consideră frumuseţea ,,o mască a puterii” şi susţine că Rembrandt e doar un produs al unui context social favorabil, privind arta non-figurativă ca singura Artă, Kipps este conservatorul care vinde mii de exemplare din cartea în care îl recuperează pe Rembrandt ca geniu romantic. După David Lodge, potenţialul romanului de campus părea epuizat; iată însă că Zadie Smith îi dă un suflu nou, transformând distanţa dintre teorie şi practică exploatată de Lodge cu efecte comice în corespondenţa lor profund ironică.
Între Gogol şi Google
Însă adevăratul maestru al lui Zadie Smith în acest roman este E. M. Forster. Scriitoarea preia scheletul romanului Howard`s End, pentru a-l dezvolta în stil propriu – asumându-şi toate riscurile de dragul unei idei: aceea că există o structură omenească de adâncime, asupra căreia vârsta, rasa etc. acţionează doar ca bemoluri şi diezuri.
Între Gogol şi Google, între Forster şi Yahoo, Zadie Smith ştie să construiască un personaj din detalii ale cotidianului – dacă romanul lui Forster începe cu scrisorile lui Helen către sora ei, romanul lui Smith începe cu un schimb de mailuri între Howard Belsey şi fiul lui, Jerome, care îl anunţă că s-a îndrăgostit de fiica rivalului Kipps (al cărui prenume e, desigur, Montague, chiar dacă povestea celor doi tineri nu are nimic din Romeo şi Julieta).
Ce mai reţinem din roman? Personajele feminine puternice, de la senzuala Kiki, la poeta Claire Malcolm, care îşi sabotează compulsiv toate şansele la fericire; o scenă de tristă şi bizară pornografie, care arată cum alchimia dorinţei se schimbă de la o generaţie la alta; şi comicul de situaţie, care lasă mereu să se întrevadă dramatismul de fond.
Zadie Smith scrie proaspăt, cu vervă şi cu chef. Nu o intimidează nici idealurile platonice, nici războaiele culturale, nici milioanele de teze de doctorat asupra identităţii din toate universităţile de pe glob – şi asta pentru că are modele, dar niciodată cu nevrotica şi sterilizanta majusculă.
Nominalizată la Booker Prize
Zadie Smith s-a născut la Londra în 1975. A studiat literatura engleză la Cambridge, unde a şi început să scrie. După primele povestiri publicate într-o antologie, a fost remarcată şi contractată de un editor pentru primul ei roman, Dinţi albi (White Teeth, 2000), devenit în scurt timp bestseller.
Cel de-al doilea roman al ei, The Autograph Man (2002), a fost un succes comercial, însă nu s-a bucurat de apreciere critică. Cel mai recent roman, Despre frumuseţe (On Beauty, 2005), în româneşte la Editura Leda, a luat Premiul Somerset Maugham 2006, Premiul Orange 2006 şi a fost nominalizat la Premiul Booker.