Fructe pentru elevi, cu finanţare românească

Fructe pentru elevi, cu finanţare românească

COLABORARE. Şi elevii români ar putea primi din 2009 fructe gratis, în baza programului iniţiat de Comisia Europeană, a declarat ieri, premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

„Statele membre nu sunt obligate să aplice acest program, însă pentru România este o măsură pe care putem să o aplicăm“, a afirmat Tăriceanu. Un proiect al Comisiei Europene prevede că elevii din UE ar putea primi zilnic fructe gratis, începând de anul viitor. Comisarul european pentru Agricultură, Mariann Fischer Boel, se bazează pe un buget de 90 de milioane de euro pe an pentru a finanţa o astfel de acţiune. Statele UE trebuie să decidă dacă vor participa şi ele la finanţarea acestei operaţiuni.

Ne puteți urmări și pe Google News