CINE sunt cele DOUĂ personaje cheie din sistemul bancar implicate în FRAUDA de 22 mil. de euro
- Ana-Maria Adamoae
- 1 noiembrie 2012, 10:50
Ancheta procurorilor DIICOT privind gruparea infracţională care a fraudat cu 22 de milioane de euro trei bănci comerciale din România a scos la iveală numele a doi jucători importanţi de pe piaţa bancară. Aurel Şaramet, directorul Fondului de Garantare a Creditelor, şi Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte al BRD Societe Generale.
Din decembrie 2004, Aurel Şaramet deţine funcţia de preşedinte al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Acesta se laudă în CV-ul personal că este unul dintre cei care au elaborat primele strategii de dezvoltare economică şi socială a României şi că este coordonatorul procesului de privatizare în primele etape în România.
- Directori şi funcţionari de la BRD, BCR şi CEC, cercetaţi pentru o FRAUDĂ de 22 milioane de euro
În plus, Aurel Şaramet a participat la elaborarea legislaţiei privind privatizarea băncilor cu capitalul de stat şi a fost negociatorul direct al primelor acţiuni de privatizare a celor mai mari companii româneşti. A fost director general adjunct al Direcţiei Generale a Bugetului Statului din cadrul Ministerului Finanţelor şi director executiv al Fondului Proprietăţii de Stat, în perioada 1992-1993. În perioada 1994-1996 a ocupat funcţia de şef al Direcţiei de Privatizare Societăţii Bancare şi Asigurări, Fondul Proprietăţii de Stat. A mai ocupat funcţia de director general a mai multor bănci comerciale. Vezi aici CV-ul lui Aurel Şaramet Vicepreşedinte al BRD din 2004 La rândul său, celălalt personaj cheie din sistemul bancar implicat în frauda de 22 milioane de euro ocupă o funcţie de top management în cadrul BRD Societe Generale. Alexandru Claudiu Cercel - Duca ocupă, din 2008, funcţia de vicepreşedinte al BRD, având rolul de a coordona şi superviza activităţile de pieţe valutare şi monetare, valori imobiliare şi asset management şi custodie/depozitare titluri. Duca a absolvit ASE-ul, specialitatea Cibernetică şi programul de Executive MBA, organizat de Asebuss Bucuresti şi Universitatea din Washington, SUA. Vicepreşedintele BRD este angajat al băncii din 1993 şi a ocupat diferite poziţii in cadrul activităţilor de trezorerie şi operaţiuni de piaţă ale băncii: Director adjunct al Direcţiei Trezorerie (1997-2001), Director de Operaţiuni de Piaţă (2001-2007), Director Executiv Pieţe Financiare (2007-2008). CITIŢI ŞI:
- Directori din CEC, BRD, BRD şi oficiali din Ministerul Economiei sunt cercetaţi pentru fraude zeci de milioane de euro
- Din toate băncile româneşti s-a furat ca în codru în ultimii ani. Cele mai scandaloase cazuri
- Cele mai mari fraude bancare româneşti
- Scandal uriaş la CEC Bank Cluj. Angajaţii FURAU din conturile clienţilor
- Percheziţii DIICOT. 65 de persoane sunt acuzate au luat credite frauduloase de 500.000 de euro
- Fraudă de 1,8 milioane de euro la o bancă din Oradea
- TOPUL celor mai mari fraude bancare DIN LUME. Care au fost prejudiciile