n preajma Paștelui, luptătorii de talie mondială Andrei și Bogdan Stoica, împreună cu prezentatorul Știrilor TVR, Radu Tudor, s-au alăturat campaniei umanitare “Îmbracă un copil de Paște”, realizată de Asociația Fight for Life Charity, și au oferit haine noi celor 60 de copii din Centrul de Plasament “Robin Hood” din București. Campania “Îmbracă un copil de Paște” a fost derulată de Asociația Fight for Life Charity pe rețeaua de socializare Facebook, unde a fost publicată o listă cu mărimile celor 60 de copii.
În nici 48 de ore, români din țară și din străinătate s-au oferit să îmbrace și să încalțe câte un copil. În campanie s-au înscris 50 de persoane care au cumpărat haine, încălțăminte, jucării și dulciuri pentru cei 60 de copii. “Când eram copil, părinții mă îmbrăcau cu haine noi pentru a merge la biserică, la Paște. Cum acestor copii nu are cine să le cumpere haine și încălțăminte noi, ne-am gândit să li le oferim în dar. Foarte mulți dintre copii sunt sportivi, unii practică fotbal sau box. La ultima vizită la Robin Hood, când le-am oferit cadouri de Crăciun, mulți dintre ei ne-au spus că vor să-i cunoască pe Frații Stoica. Și cum cei trei lupători sunt ambasadori ai asociației noastre și au fost alături de noi la aproape toate acțiunie caritabile, i-am invitat să petreacă o zi alături de copii”, a declarat Otilia Caloian, Vice-Președintele Asociației Fight for Life Charity. Chiar dacă în ring sunt niște duri, cei doi luptători de kick boxing s-au emoționat până la lacrimi în preajma copiilor. S-au jucat alături de ei, le-au împărțit cadourile alături de voluntarii Fight for Life Charity și chiar i-au învățat pe copii câteva tehnici de auto-apărare. “Și eu am doi copii și realizez că dragostea și grija părintească sunt cele mai mari daruri pe care le pot primi niște copii. Am acceptat cu mare drag invitația Fight for Life Charity de a o susține în campania <Îmbracă un copil de Paște>. Am realizat multe campanii umanitare împreună de-a lungul timpului. Fie că am donat hrană și materiale de construcții sinistraților de la inundații sau că le-am oferit medicamente și cadouri copiilor bolnavi de cancer, cu drag am răspuns prezent la orice inițiativă”, a declarat campionul mondial, Andrei Stoica. Totodată, cei doi campioni au insistat asupra faptului că violența nu este bună și că nu trebuie să apeleze la pumni decât dacă fac un sport de contact. “Copiii au înțeles că sportul îi poate ajuta în viață. Am întâlnit aici băieți care fac fotbal de performanță și care speră să ajungă fotbaliști consacrați, să poată avea un trai decent. Cel mai mult m-a impresionat Cristina, o fată de 19 ani care face parte din lotul național de box. Ne-a spus că boxul a disciplinat-o extrem de mult și că vrea să ajungă campionă mondială. Îi doresc mult succes, iar dacă are nevoie vreodată de orice, poate conta pe noi!”, a punctat Bogdan Stoica. La rândul său, Radu Tudor, prezentatorul principalului jurnal de Week End de la TVR, a adăugat: “Îi felicit pe cei de la Fight for Life Charity pentru inițiativă! Azi am petrecut o zi minunată alături de copii. A fost extrem de emoționant. Drept mulțumire, copiii au organizat o serbare foarte frumoasă și ne-au oferit cadouri create de ei”, a declarat Radu Tudor. În Centrul de Plasament din București locuiesc 60 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani. Marea majoritate provin din familii destrămate sau defavorizate. În ultimii trei ani, Asociația Fight for Life Charity a derulat mai multe campanii de oferire de cadouri și de surprize pentru copiii de la “Robin Hood”.
Despre Fight for Life Charity “Fight for life Charity” este o organizație umanitară non-profit, non-guvernamentală, care în ultimii trei ani a realizat nenumărate campanii pentru ajutarea copiilor bolnavi de cancer, a orfanilor, a bătrânilor și a sinistraților.