Fraţii Păunescu ţin cu dinţii de Hotelul Lido

Moştenitorii lui Constantin Monteoru Angelescu şi ai familiei Ghika au petrecut, ieri, câteva ore bune în faţa porţilor închise ale unui imobil pe care ar fi trebuit să-l ia în primire, în urma unei decizii definitive şi irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şi asta după ce fraţii Păunescu, foştii proprietari ai Hotelului Lido şi anexelor acestuia, au folosit toată gama de artificii juridice posibile pentru ca aceste imobile să nu revină la proprietarul de drept.

Chiriaşul apărut „peste noapte“

Astfel, prezent, ieri, la ora 11.00 pe strada C.A. Rosetti, pentru a reintra în posesia imobilului construit de familia sa, doctorul Angelescu a descoperit existenţa unui chiriaş în casa respectivă, apărut „peste noapte“.

De asemenea, Angelescu a aflat că firma de executori ce urma să facă transferul de proprietate a fost contestată de avocaţii fraţilor Păunescu chiar ieri-dimineaţă. Motivul: o presupusă luare de foloase materiale. Aşa se face că, până la lămurirea situaţiei chiria- şului şi judecarea contestaţiei, Hotelul Lido şi anexele acestuia rămân la fraţii Păunescu.

Mai mult, doctorul Angelescu a aflat, de ieri, că pe numele său a fost deschis un nou proces declarat de fraţii Păunescu, pe motiv că, prin acţiunile sale, ar fi adus „grave prejudicii de imagine companiei“.

Mai mult de şapte ani de procese

Executarea silită a fraţilor Păunescu din Hotelul Lido a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 8 martie 2007. Prin hotărârile date, moştenitorii au câştigat atât Hotelul Lido, cât şi bazinul, dar şi Casa Angelescu (Casa Lido) şi anexele sale.

Imediat după aflarea veştii, Ioana Angelescu declara că nu poate preciza valoarea investiţiilor ce vor fi făcute în complex. „Nouă ni s-a spus că este foarte stricat, dar nu ştim cu siguranţă, pentru că nu am putut intra niciodată. Ştim doar că hotelul avea patru stele, iar anul trecut a fost retrogradat la trei“, preciza, la acel moment, moştenitoarea.

Complexul Lido, alcătuit din Palat şi Casa Angelescu, a fost construit între 1905 şi 1930 de Constantin Angelescu, pe terenul cumpărat, împreună cu soţia sa, în 1904.

În 1947, Lido a fost confiscat de la familia lui Constantin Monteoru Angelescu, cel care a fost, timp de câteva luni, preşedinte al Consiliului de Miniştri, în perioada interbelică. Constantin Monteoru Angelescu a murit un an mai târziu, iar proprietăţile sale au fost lăsate moştenire copiilor.

Sentinţa definitivă şi irevocabilă prin care aceştia au fost puşi în posesia proprietăţilor părinţilor a venit în urma a mai bine de şapte ani de procese şi termene la toate instanţele din Bucureşti.