Franța și România își unesc eforturile pentru a susține Republica Moldova în drumul spre UE

Franța și România își unesc eforturile pentru a susține Republica Moldova în drumul spre UE

România şi Franţa şi-au dat mâna pentru a însoţi Republica Moldova cât mai curând posibil spre Europa şi nu trebuie pierdută nicio săptămână pentru a permite semnarea Acordului de Asociere cu UE cel mai târziu în această vară, a declarat astăzi, la Bruxelles, ministrul francez pentru afaceri europene, Thierry Repentin.

Ministrul francez a reamintit că a co-prezidat luni, alături de ministrul român de externe, Titus Corlăţean, Grupul pentru acţiune europeană a Republicii Moldova, ţară pe care o consideră “un bun elev pe drumul european", şi a subliniat că “trebuie făcut totul pentru a nu pierde nicio săptămână pentru a permite semnarea Acordului de Asociere cel mai târziu în această vară", transmite Agerpres.

Thierry Repentin a adăugat, în cadrul unui briefing de presă din marja Consiliului Afaceri Generale, că a constatat cu prilejul reuniunii de luni că există o voinţă puternică a statelor membre de a sprijini R. Moldova în drumul spre semnarea Acordului de Asociere cu UE, respectând ceea ce s-a decis la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, respectiv parafarea acestui document.

“România şi Franţa şi-au dat mâna pentru a însoţi Moldova cât mai curând posibil în Europa. Se pune apoi problema ridicării vizelor de scurtă durată, nu a existat ieri (luni - n.r.) un angajament privind o dată, dar există un consens politic în a spune că azi condiţiile sunt întrunite, dată fiind munca ce a fost realizată de guvernul moldovean", a mai spus ministrul francez pentru afaceri europene. El a precizat că Franţa va sprijini liberalizarea regimului vizelor de scurtă durată pentru cetăţenii moldoveni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din cadrul PE se va pronunţa miercuri asupra liberalizării vizelor pentru cetăţenii moldoveni deţinători de paşaport biometric, în conformitate cu o propunere a Comisiei Europene din noiembrie anul trecut.

Luni, ministrul român de externe, Titus Corlăţean, a afirmat la Bruxelles că “dacă toate lucrurile merg conform calendarului, conform celor stabilite, în câteva luni cetăţenii moldoveni vor putea să circule liber în UE".