Franţa, noua campioană mondială

Franţa, noua campioană mondială

Echipa Franţei a câştigat aseară finala Campionatului Mondial de handbal masculin împotriva echipei gazde, Croaţia, cu scorul de 24-19 (11-12).

Campioană olimpică şi europeană en-titre, Franţa s-a încununat aseară pentru a treia oară şi regină a lumii, egalând reprezentativa Germaniei, care are tot trei titluri. România şi Suedia conduc în acest clasament al titlurilor mondiale, fiecare cu câte patru trofee.

Finala de la Zagreb a fost echilibrată până la mijlocul reprizei secunde. Scorul de 18-18 a rezistat minute bune pe tabelă, iar apoi croaţii au terminat benzina şi n-au mai reuşit decât un singur gol în ultimele zece minute! Franţa s-a distrat spre final, terminând cu cinci goluri avantaj. Medaliile de bronz au fost cucerite de echipa Poloniei, care a întrecut categoric Danemarca, scor 31-23 (14-11).

România, care a fost prezentă pentru prima dată după 14 ani de absenţă la un turneu final de Campionat Mondial, a pierdut chiar în prima partidă în faţa echipei care a devenit aseară campioană mondială, la zece goluri diferenţă (21-31). România a terminat competiţia pe locul 15, după o victorie cu un alt colos prăbuşit al handbalului mondial: 32-38 cu Rusia.

Ne puteți urmări și pe Google News