Franţa, Italia şi Irlanda ţin cu dinţii de subvenţiile agricole

Franţa, Italia şi Irlanda ţin cu dinţii de subvenţiile agricole

Franţa, Italia şi Irlanda se opun anumitor prevederi din proiectul de acord de liber schimb aflat pe agenda discuţiilor membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) de la Geneva.

În principiu, acordul ar trebui să le ofere statelor în curs de dezvoltare şansa de a-şi exporta mai uşor produsele în ţări care reprezintă pieţe mari, ca SUA sau blocul economic al Uniunii Europene (UE). Reciproc, marile puteri economice ar urma să beneficieze de condiţii mai bune în ceea ce priveşte accesul pe pieţe încă nedezvoltate, mai ales în ceea ce priveşte serviciile.

Una dintre propunerile aflate în discuţ ie ar urma să ofere anual, în acest sector, circa 80.000 de vize temporare de lucru în interiorul Uniunii Europene, spune comisarul UE pentru comerţ, Peter Mandelson.

Proiectul stipulează şi reducerea plafoanelor impuse subvenţiilor agricole în cazul statelor UE şi în cazul Statelor Unite ale Americii, oferindu-le statelor în curs de dezvoltare ocazia de a concura cu fermierii americani şi europeni în condiţii mai bune. În prezent, proiectul de acord se află în discuţia miniştrilor comerţului din circa 35 de ţări. Decizia finală - de adoptare sau respingere - ar urma să fie luată până miercuri, 30 iulie.

Prim-ministrul Italiei, Silvio Berlusconi, a declarat că împărtăşeşte „o profundă îngrijorare“, împreună cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy. În urma unei discuţii telefonice, cei doi oficiali s-au referit la „necesitatea absolută, pentru Europa, a unui rezultat pozitiv şi echilibrat care să le ofere cetăţenilor europeni beneficii menite să compenseze sacrificiile“. „Avem câteva puncte sensibile de discuţie, iar unul dintre acestea este, desigur, agricultura“, a spus şi primministrul Irlandei, Mary Coughlan.

Ne puteți urmări și pe Google News