Atac la „baionetă” împotriva hegemoniei germane asupra UE. Sir Paul Lever: „Prin adoptarea euro, Franța a pierdut 3,6 trlioane, Germania a câștigat 1,9 trilioane de euro”
- Ovidiu Drug ă
- 16 martie 2019, 18:21
Fostul ambasador al Marii Britanii în Germania în perioada 1007-2003, Sir Paul Lever, a lansat un atac cumplit împotriva modului în care Berlinul își manifestă hegemonia asupra Uniunii Europene. Citând un studiu publicat recent de Centrul pentru Studii Politice Europene din Germania, Lever afirmă că Germania a câștigat aproximativ 1,9 trilioane de euro din adoptarea monedei euro în primii 20 de ani, în timp ce Franța a suferit o pierdere de 3,6 trilioane, iar Italia de 4,3 miliarde de la trecerea la euro. "Politicienilor germani nu le place să recunoască acest lucru", a adăugat Sir Lever în interviul acordat site-ului spiked-online.
Sir Paul Lever nu este un adept al Brexit-ului și declarațiile sale nu sunt un răspuns la șicanele pe care Uniunea Europeană le face Marii Britanii în ceea ce privește părăsirea Uniunii. De altfel, Lever a declarat în repetate rânduri că Brexit-ul pune pe tava Berlinului întreaga Europă, deși germanii au pierdut cele două conflagrații mondiale prin care au încercat să-și impună supremația pe continent.
Lever nu crede, însă, că Brexitul va produce o răsturnare de situație în Europa. „Aș ezita să spun că UE nu se va schimba deloc când Marea Britanie va părăsi Uniunea, pentru că Marea Britanie este un stat important. Dar EU nu se va schimba fundamental. Cele două lucruri care contează în prezent în UE și sunt cele mai importante pentru Germania sunt euro și imigrația. Deoarece nu suntem în zona euro și am ieșit din Schengen, vocea britanicilor nu a fost relevantă de ani de zile în ceea ce privește cele două aspecte. (...) Brexit-ul nu va avea un efect existențial asupra UE”.
Cu alte cuvinte, Germania va hotărî în continuare ce se întâmplă în Europa. Și nu numai în ce privește țările mici. „În vara anului 2017, președintele Macron a făcut câteva propuneri pentru zona euro: un fond financiar european cu sute de miliarde de euro, un parlament în zona euro. Dar răspunsul german a fost : nu, mulțumim! Deși guvernul german pare întotdeauna politicos cu orice inițiativă franceză, rareori există vreun entuziasm de a lua ceva în seamă”.
De altfel, Lever îi acuză direct pe politicienii germani că dau dovadă de o imensp ipocrizie. Toate cauzele generoase pe care și le asumă Berlinul reprezintă de fapt urmărirea propriului interes. „Există o mare diferență între ceea ce spun politicienii germani despre UE și ceea ce fac în interiorul Uniunii. Spun că doresc mai multă integrare, o uniune politică, o armată europeană, mai mult aici, mai mult dincolo. Dar, dacă te uiți la modul în care germanii s-au comportat de-a lungul anilor, ei presează pentru politici care se potrivesc cu Germania și se opun politicilor care fac rău contribuabilului german. Nu este nimic în neregulă cu asta, - majoritatea țărilor își urmăresc propriul interes național, dar Germania nu recunoaște niciodată că este așa. Politicienii germani repetă tot timpul că, dacă ar fi după ei, ar exista un viitor glorios al politicilor europene comune.”.
Concluzia lui Sir Paul Lever este că, .în actuala paradigmă, Uniunea Europeană face bine numai Germaniei și rău tuturor celorlalte țări. E un punct de vedere care ar trebui să dea de gândit politicienilor români. Evident, dacă vor avea timp să se gândească la asta în timp ce-și umplu buzunarele...