ALERTĂ! Franța a dat ALARMA. Șeful Statului Major e RADICAL. RACHETELE sunt PREGĂTITE
- Adrian Dumitru
- 6 septembrie 2018, 14:54
Şeful Statului Major al Franţei, generalul Francois Lecointre, a declarat joi că forţele aeriene franceze sunt gata să lanseze lovituri asupra unor ţinte din Siria.
Francezii au anunțat că vor recurge la un asemenea gest dacă vor fi folosite arme chimice în aşteptata ofensivă a guvernului de la Damasc pentru preluarea controlului asupra provinciei Idlib, relatează Reuters, citează agerpres.ro.
Rusia, aliat al preşedintelui Bashar al-Assad, a reluat marţi loviturile aeriene împotriva insurgenţilor din Idlib, după săptămâni în care forţele regimului de la Damasc au continuat bombardamentele şi atacurile împotriva rebelilor în vederea unui asalt de amploare asupra ultimului bastion controlat de aceştia.
"Suntem gata să atacăm dacă se vor folosi din nou arme chimice", a spus Francois Lecointre pentru jurnalişti. "Loviturile pot fi lansate de forţele franceze, însă este în interesul nostru să facem acest lucru împreună cu cât mai mulţi parteneri", a afirmat generalul Francois Lecointre.
În aprilie, Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au lansat mai mult de 100 de rachete asupra unor ţinte proguvernamentale din Siria ca represalii la un presupus atac chimic.
Perspectiva unei ofensive asupra provinciei siriene Idlib provoacă îngrijorarea agenţiilor umanitare. Organizaţia Naţiunilor Unite a afirmat că jumătate din cele trei milioane de persoane care trăiesc în zonele controlate de rebeli au fost deja strămutate. Se estimează că în zonă sunt aproximativ 10.000 de jihadişti.
O sursă din armata franceză a afirmat că există informaţii că Rusia şi aliaţii săi intenţionează să lanseze ofensiva asupra Idlib până la sfârşitul anului.