De ce politica le permite oamenilor să stea în trenuri supraaglomerate, dar vrea să interzică celor 200 de oameni tăcuți care poartă măști să meargă la teatru? Astfel, clasa politică își pierde autoritatea.
Cu doar câteva zile în urmă, primarul Berlinului a dat o declarație care a făcut ca o întreagă industrie să respire ușurată: „Problema noastră nu este că mergem la teatru”. Nu piesa de teatru jucată în fața unei mulțimi mici, tăcute, care poartă mască, ci petrecerile private au provocat explozia ratei de infectare, „toate situațiile în care protecția nu a funcționat corect”.
În teatrele germane totul este organizat. Se stă în fața intrării până când sună un clopoțel, apoi se merge cu mască în auditoriu, fiecare se așază pe scaunul său la distanță de ceilalți, privește și se minunează în tăcere, aplaudă cu prudență – strigătele puternice de „Bravo!” nu mai sunt oricum la modă.
Nicio scurtă convorbire critică în fața vestiarului, nicio savurare în foaier a vinului din pahare. Pe tot cuprinsul țării, teatrele fac tot posibilul pentru a preveni cea mai temută știre și anume „răspândirea în masă a virusului la teatru”.
Deși până acum nu a fost depistată nicio infectare cu noul coronavirus în urma unei vizite la teatru, autoritățile din unele regiuni amenință acum teatrele cu înăsprirea regulilor în vederea combaterii coronavirusului.
În Bavaria, de exemplu, se vorbește despre restricționarea numărului de spectatori de la 100 la maximum 50. Într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Markus Söder, directorii de teatru bavarezi au cerut ca spațiul lor de joc să nu fie restricționat în continuare, în ciuda numărului mare de infectări.
Chiar și așa, potrivit directorului artistic al Teatrului de la München, deficitul financiar este inevitabil, dar dacă măsurile planificate intră în vigoare, aceasta înseamnă o incalculabilă amenințare a existenței tuturor teatrelor din Bavaria. Mai ales teatrele private, puțin sau deloc subvenționate, tremură în aceste zile, deoarece, în cazul unei noi blocade, falimentul amenință nu numai hotelul privat, ci și teatrul de varietăți de după colț.
În această situație tensionată, sosesc vești proaste de la Bamberg, unde autoritățile orașului anunță că vor reduce în anul următor fondurile pentru cultură cu 25%, din cauza lipsei veniturilor fiscale. Teatrul local E.T.A. Hoffmann trebuie să calculeze cu aproximativ 80.000 de euro mai puțin buget și nu mai poate exclude posibilitatea reducerii locurilor de muncă.
Pe lângă regulile speciale din timpul pandemiei, care reduc drastic veniturile, are loc și pierderea taxelor comerciale, ceea ce duce la o reorganizare a peisajului subvențiilor.
Războiul de distribuție a acestora a început, iar faptul că învingătoare nu va fi cultura este mai mult decât o presimțire sumbră. Pandemia de coronavirus va lăsa urme la un nivel pe care nimeni nu îl poate previziona. Asociația de teatru din Berlin „Freie Volksbühne” a anunțat deja că rezervările au scăzut dramatic și că au fost anulate bilete în valoare de peste 200.000 de euro. Prin urmare, ceea ce este în joc acum este chiar obiceiul de a merge la teatru.
Dacă autoritatea politică le permite oamenilor să stea înghesuiți în compartimentele de tren supraaglomerate și să vorbească la telefon cu masca prinsă de o ureche, dar interzice unui număr de 200 de spectatori tăcuți, adunați într-un teatru mare la o distanță rezonabilă unul de celălalt, pentru a urmări un spectacol precum Don Carlos, atunci își riscă tocmai autoritatea.
Nu trebuie să invoce „națiunea culturală” cu un patos fals sau să se încreadă cu toată puterea în exuberanța lui Norbert Blümschen care susține că „Teatrul dumneavoastră este în siguranță”, dar oricine închide teatrul privează întreaga societate de speranța într-o altă lume și de divertisment.
Acum, când privim cu neliniște înspre o iarnă tristă, se poate spune doar că fără teatrele puternic luminate toată atmosfera va fi mult mai întunecată.
Traducerea: Vera Ștefan, RADOR