DVD-ul ce conţine debutul în lungmetraj al lui Bobby Păunescu, un film pe care criticii l-au recomandat la unison, poate fi achiziţionat împreună cu EVZ pe 12 aprilie, la preţul de 12,9 lei.
"Mi se pare un debut onorabil, poate mai mult decât atât. Bobby Păunescu e dintro cu totul altă zonă şi, brusc, vine cu acest film care este foarte matur, foarte nuanţat şi foarte autentic. Este ca o secţiune prin societatea românească, care sur prinde perfect o stare de spirit", opina cu ocazia lansării peliculei "Francesca" în cinematografe criticul Alex Leo Şerban.
"Sincer, eu n-am obiecţii la filmul ăsta. Nu s-a vrut un film «de public» - ceea ce ar fi presupus anumite scurtături în poveste, un anumit crescendo dramatic făcut după reţetă etc. E o felie de viaţă în care recunoşti România de astăzi - un fel de secţiune transversală în societate -, cu dezamăgirile, anomia şi confuzia ei. Oamenii se agită - să plece, să facă bani -, dar, nefiind mafioţi cu toţii, nu le iese. E un film pesimist, aşa cum e realitatea de la noi. (...) Scenariul şi interpretările (cu o menţiune specială pentru acest formidabil «domn Remulus » alias Mihai Dorobanţu - actor neprofesionist, căci e scenograful filmului!) sunt foarte bune, iar Francesca Monicăi nu are nicio notă falsă: e uşor diferită de la o scenă la alta - în funcţie de persoanele pe care le întâlneşte -, iar asta arată complexitatea personajului şi atenţie la nuanţe", preciza criticul Alex Leo Şerban în cronica pe care i-a consacrat-o "Francescăi".
Relevanţa timpilor morţi
Criticul Tudor Caranfil l-a comparat pe Bobby Păunescu cu Howard Hughes, apreciindu-i apetitul pentru experiment. "Felul de a filma nu seamănă nici cu ce am văzut în «Moartea domnului Lăzărescu», nici în «Poliţist, adjectiv ». Am văzut filmul unui profesionist", a precizat Caranfil, referindu- se la stilul de filmare şi la cadre, cele mai multe lungi şi fixe. "(…)
Treaba cu realismul, Păunescu a înţeles-o bine. Costi Rogozanu îi reproşează «burţile » prea «estetice» pentru «pre tenţia dur-realistă a filmului ». Presupun că se referă la timpii morţi din vieţile personajelor - o secvenţă în care-l vedem pe prietenul Francescăi venind acasă şi mâncând brânză topită pe un colţ de masă (şi atât), o secvenţă în care o vedem pe eroină la nişte prieteni de-ai ei, zăcând pe o canapea şi lăsându-se tachinată pentru rochiţele ei cuminţi. Dar tocmai integrarea inteligentă a acestor timpi morţi face ca părţile mai «dure» (cele cu recuperatorii) să fie cu adevărat realiste: recuperatorii pe care-i vedem aparţin aceleiaşi lumi în care oamenii mănâncă îngânduraţi, se relaxează cu prietenii etc.", explica Andrei Gorzo în cronica pe care i-a dedicat-o "Francescăi".
"N-aş putea să-i găsesc un minus major («Francescăi» - n.r.), pentru că, trebuie să recunosc, regizorul a fost foarte prudent. Dacă s-ar fi avântat foarte tare, ar fi căzut la un moment dat, dar a avut ştiinţa să păstreze echilibrul", crede criticul Magda Mihăilescu. "Monica Bârlădeanu nu-şi joacă frumuseţea, ceea ce este foarte important. Pentru o femeie frumoasă e destul de dificil să se vadă în pielea unei femei banale. Ceea ce înseamnă că se înscrie în rândul acelor actriţe - şi mă gândesc acum la frumuseţile din cinematograful italian al anilor ’50-’60, ca Sophia Loren sau Gina Lollobrigida - care jucau femei simple şi banale", explică Mihăilescu.
"Monica Bârlădeanu nu-şi joacă frumuseţea, ceea ce este foarte important.", MAGDA MIHĂILESCU, critic de film