Fragmente ale comunismului rămase într-o secție de poliție din Bacău. „Mi-a pus cătușele și a început să dea cu bastonul”

Fragmente ale comunismului rămase într-o secție de poliție din Bacău. „Mi-a pus cătușele și a început să dea cu bastonul”Polițiști. Sursa foto: EVZ

Poliția din Palanca, ultimul fragment al comunismului. Un tânăr în vârstă de 29 de ani împreună cu un prieten de-al său au povestit cum și-au luat bătaie de la poliția din sat.

Poliția din Palanca, ultimul fragment al comunismului. Un tânăr în vârstă de 29 de ani împreună cu un prieten de-al său au povestit cum și-au luat bătaie de la poliția din sat.

Confrm celor doi bărbați, polițiștii i-au bătut în plină stradă.

După ce cei doi și-au făcut curaj să-i denunțe pe polițiști, a mai apărut un caz în care organele au fost agresive. O femeie din sat, al cărui fiu s-a sinucis, a declarac că și fiul ei ar fi fost agresat în anul 2019 de fostul șef de post.

Un al patrulea sătean afirmă că fiul său a fost lovit de un personaj influent local într-un bar, iar poliția n-a vrut să-i înregistreze plângerea. „Toți sunt mână-n mână”, spune bărbatul.

Numele care se repetă în toate plângerile este cel al lui Ciprian Poițelea, șef de post timp de 16 ani în Palanca. Recent, acesta a fost mutat în satul său natal, la Agăș.

Procuratura din Bacău confirmă că există dosare deschise după sesizările primilor doi. Cel care viza agresiunea asupra lui Popovici fiind clasat în 2018, după 8 luni.

„Mi-a pus cătușele, a început să dea cu bastonul”

Pe 5 februarie, unul dintre oamenii la care a muncit, l-a acuzat că a furat o pătură de fân de la el, pentru a hrăni calul unui prieten.  Ajuns la secția din Palanca, aflată chiar în centrul comunei, Hăineală spune că polițiștii i-au scos din clădire pe ceilalți doi oameni prezenți la fața locului, iar pe el l-au încătușat, deși își susținea nevinovăția.

Acesta a declarat că agresorul este șeful de post, Ciprian Poițelea. „A venit Ciprian. Mi-a pus cătușele la mâini, a luat bastonul și a început să mă lovească”, mărturisește Gabi. În timpul agresiunii, tânărul și-a pierdut conștiența, așa că nu poate să spună cât exact a durat bătaia din secția de poliție din Palanca.