Dmitri Markov, fotograf rus de renume, a murit brusc la 41 de ani

Fotograf rus de renume, mort la 41 de ani. Sursa foto: dreamstime.com

Fotograful Dmitri Markov a murit în circumstanțe neclare la vârsta de 41 de ani, conform unor informații furnizate de o publicație locală din Pskov.

Motivele care au dus la decesul renumitului fotograf rus nu au fost încă dezvăluite.

Fotograf rus de renume, mort la 41 de ani

Se pare că în zilele dinaintea decesului său, Markov a fost supus la presiuni din partea cititorilor de pe rețelele sociale, din cauza opiniei sale despre prietenii săi care au fost chemați să lupte în războiul din Ucraina.

Fotograful folosea canalul său de Telegram pentru a discuta despre persoanele cunoscute care s-au implicat în conflictul din Ucraina.

Dmitri Markov era cunoscut ca fotograf, fotojurnalist și activist și s-a născut în 1982 la Pușkino, aproape de Moscova.

Dmitri Markov, fotograf rus. Sursa foto: annanova-gallery.ru

Dmitri Markov a fost reținut în timpul mitingurilor pro-Navalnîi

Dmitri Markov a fost arestat în februarie 2021, în timpul manifestațiilor neautorizate care au avut loc după ce liderul opoziției, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat la închisoare de către Tribunalul din Moscova.

Peste 1.000 de persoane au fost arestate în timpul protestelor pro-Navalnîi, mai ales în Moscova.

În timpul detenției, a capturat o imagine emblematică care avea să devină un simbol al represiunii și persecuției în Rusia: un ofițer de poliție mascat, aflat sub portretul lui Vladimir Putin, potrivit Meduza.

În 2015, el a fost unul dintre cei trei fotografi din lume care au primit o bursă de la Getty Images, una dintre cele mai mari agenții foto globale. Dmitrii este câștigătorul Grand Prix Silver Camera.

Alexei Navalnîi a murit la 47 de ani într-o închisoare din Siberia

Vestea morții renumitului fotograf vine la scurt timp după ce în cursul zilei de vineri, liderul opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi, a fost declarat decedat de către penitenciarul în care era închis.

Potrivit unui comunicat publicat de Serviciul Penitenciar Federal al regiunii Iamalo-Neneția pe site-ul său, Navalnîi a acuzat o stare de rău după o plimbare și, aproape imediat, și-a pierdut cunoștința.

Aleksei Navalnîi a murit. Sursa foto: dreamstime.com

Dmitri Peskov a declarat că președintele Vladimir Putin a fost informat despre decesul opozantului. Aleksei Navalnîi avea numai 47 de ani.