Foto. O vedetă din Monte-Carlo a cântat la cel mai luxos botez al anului. 1500 de invitați de top l-au admirat pe Alessandro Ricardi
- Maria Dima
- 5 iunie 2023, 11:52
Un cântăreț italian celebru pentru prestația sa la nunta dintre Charlotte Casiraghi și Dimitri Rassam, a cântat în România. La un eveniment monden la care au participat peste 1.500 de invitați.
Vedeta de showbiz, Alessandro Ricardi, a venit în România pentru un concert special. A cântat la unul din cele mai luxoase momente mondene ale anului: botezul copiilor unuia din cei mai de succes oameni de afaceri, patron al cunoscutului club bucureștean Nuba, Alexandru Nanu. Considerat evenimentul monden al anului, botezul gemenilor cuplului Alexandru Nanu și Andra Olaru, o cunoscută fashion designer, Eva și Tudor, s-a desfășurat la una din locațiile NUBA, decorată într-un mod incredibil, care a uimit asistența prezentă. Darurile la botez au fost pe măsura organizării.
Printre invitați s-au numărat vedete din show-biz, politică, fotbal, afaceri. Întrucât a fost un eveniment privat nu vom da publicității numele celor invitați, dar cei care au lipsit, sigur au regretat. Pentru că meniul a fost atent ales, șampania a curs din belșug, iar muzica i-a scos la dans pe cei prezenți. Așa cum vă spuneam vedeta a fost Alessandro Ricardi, care s-a fotografiat cu fostul internațional de fotbal Cristi Chivu, dar nu a putut lipsi Horia Brenciu, care a ridicat oamenii de pe scaune cu șlagăre de tip evergreen.
Alexandru Nanu, unul din cei mai de succes oameni de afaceri
Alexandru Nanu este unul din patronii clubului Nuba din Mamaia și fiul lui Cornel Nanu, primarul PSD din Cornu, Prahova, locul preferat al foștilor premieri PSD Adrian Năstase și Victor Ponta. “Alin Negulescu (46 de ani), Jean Sasu (32 de ani) și Alexandru Nanu (29 de ani) sunt cei trei antreprenori care în anul 2015 au lansat deja celebrul concept Nuba. Povestea lor seamănă cu una regăsită prin manualele americane de top, care te învață cum să începi o afacere de succes și cum să o crești în mai puțin de patru ani”, scria revista Capital în 2019.
Alexandru Nanu este cel mai tânăr din cei trei și pe lângă Nuba, el se ocupă și de propria agenție de publicitate. Nici lui nu i-a plăcut viața de angajat, pe care a testat-o doar sporadic. Încă de la 19 ani, proaspăt student la Universitate, la Facultatea de Administrare a Afacerilor, și-a deschis o firmă de organizare de evenimente, accesând fonduri europene. A avut suces cu ea, dar își dorea și un alt proiect, mai grandios. Nuba a fost alegerea perfecta. O bună perioadă de timp, el a fost cel care s-a ocupat de partea de entertainment din grup și a contribuit decisiv și în strategia de marketing.
Cine este Alessandro Ricardi
Vedeta Alessandro Ricardi s-a lansat în ianuarie 2018, când Philipp Plein l-a chemat să cânte la prezentarea colecției Billionaire în cadrul Săptămânii Modei de la Milano. Apoi a fost prezent la prezentarea de modă Flavio Briatore. Întâlnirea cu antreprenorul italian îl va determina pe Alessandro și trupa să cânte regulat în cluburile din Montecarlo, Londra, Dubai, Forte dei Marmi și Porto Cervo.
Colaborările au continuat și cu locații de calibrul Armani Privé din Milano, Medusa și Guèrite din Cannes, Harry's Bar și Annabel's din Londra. Este o adevărată dispută să lupți pentru prezența lui Alessandro Ricardi la un eveniment monden.
Cât privește recenta discografie, în vara lui 2019 a fost lansat single-ul „La Donna Uomo”, difuzat de Radio Deejay.