Fotbalul, lovit de pandemie. Cluburi celebre anunță faliment după faliment

Pandemiei de coronavirus a lovit în plin clubul Tianjin Tianhai, care şi-a anunţat falimentul şi va părăsi prima ligă chineză de fotbal, Chinese Super League (CSL).

 

Conducerea grupării a informat Federaţia chineză că echipa nu va mai fi înscrisă, din sezonul viitor, în primul eşalon valoric.

Această decizie, o premieră în fotbalul chinez, ar putea veni în sprijinul celor de la Shenzhen FC, care ar putea reveni în elită la doar câteva luni după ce au retrogradat.

Înfiinţat în 2006, Tianjin Tianhai, denumit apoi Tianjin Quanjian, şi-a făcut debutul în divizia a 2-a în 2011 şi a beneficiat de aportul unor jucători precum brazilianul Alexandre Pato, belgianul Axel Witsel sau francezul Anthony Modeste.

A avut cel mai bun sezon în 2017, primul în elita fotbalului chinez, terminând pe locul 3 în campionat sub ''bagheta'' fostului internaţional italian Fabio Cannavaro, participând apoi în Liga Campionilor din Asia.

Ulterior însă, preşedintele grupării, Shu Yuhui, a fost arestat, în ianuarie 2019, pentru activităţi ilegale, iar clubul a intrat pe o traiectorie descendentă, ajungând pe locul 14 în campionat sezonul trecut, evitând cu greu retrogradarea.

Federaţia chineză de fotbal (CFA) a pregătit mai multe planuri pentru startul sezonului 2020 al Superligii la sfârşitul lunii iunie, după ce campionatul a fost suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.

Superliga Chinei trebuia să înceapă pe 22 februarie, dar activităţile sportive au fost suspendate de pandemia de coronavirus, care a infectat peste 82.000 de persoane şi a provocat 4.633 decese până joi în cea mai populată ţară a lumii.

Preşedintele CFA, Chen Xuyuan, a precizat că planul A prevede un sezon cu 30 de etape, dar există un plan B, pentru cazul în care startul se va da la finele lunii iunie şi se va încheia în decembrie, şi inclusiv un plan C, dacă sezonul va începe mai târziu.

„Dacă vom apela la planul B, vom avea la dispoziţie doar patru luni din cauza calendarului echipei naţionale şi a Ligii Campionilor Asiei. Ca urmare, am putea împărţi cele 16 echipe în două grupe şi să decidem campioana şi retrogradatele în două faze”, a declarat Chen Xuyuan.

Şeful CFA a adăugat că meciurile din prima parte a sezonului se vor disputa fără spectatori în aşteptarea relaxării restricţiilor, care ar permite o prezenţă graduală a fanilor în tribune.

CFA a anunţat o propunere care să permită cluburilor profesioniste să reducă salariile jucătorilor şi antrenorilor cu maxim 50%, pentru a depăşi impactul financiar negativ provocat de pandemie, scrie Agerpres.

Reducerile salariale ar urma să fie aplicate retroactiv începând cu 1 martie şi vor fi anulate cu o săptămână înainte de startul sezonului 2020.