Ruşii au luat Supercupa Europei învingând pe Manchester United.
Ediţia 2008 a Supercupei Europei la fotbal a fost câştigată de echipa rusă Zenit Sankt Petersburg. Vineri seară, la Monte Carlo, ruşii s-au impus cu scorul de 2-1 în faţa englezilor de la Manchester United, deţinătorii Ligii Campionilor. Pogrebniak, în minutul 44, şi Danny, în minutul 59, au înscris golurile care i-au adus deţinătoarei Cupei UEFA cel de-al doilea trofeu pe plan internaţional. Englezii, de la care a lipsit vedeta Cristiano Ronaldo (accidentat), au marcat golul de onoare prin Vidici, în minutul 73, şi au încheiat meciul în inferioritate numerică, după ce Scholes a primit cartonaş roşu în ultimul minut.
Autorul celei de-a doua reuşite a esticilor, portughezul Danny, a fost adus de la Dinamo Moscova, pentru nu mai puţin de 30 de milioane de euro, chiar la începutul săptămânii, duelul din Monaco consfinţind debutul său la Zenit! „Sunt foarte fericit! United este o echipă puternică, dar noi am jucat mai bine şi în atac, şi în apărare“, a spus lusitanul. Acesta a fost declarat jucătorul meciului.
ADVOCAAT, OLANDEZUL-MINUNE
Colecţionarul de trofee
Pentru Dick Advocaat, Supercupa Europei este al 13-lea trofeu câştigat în cariera de antrenor! Batavul mai are în palmares Cupa UEFA, titlul în Rusia şi Supercupa Rusiei (toate pe banca lui Zenit), un titlu, o Cupă şi două Supercupe ale Olandei (toate cu PSV Eindhoven), două titluri, două Cupe şi o Cupă a Ligii în Scoţia (toate cu Glasgow Rangers).
„După ocaziile create, am meritat victoria. Am avut probleme doar în primul sfert de oră, apoi am controlat jocul“, a declarat olandezul în vârstă de 60 de ani vineri, la finalul Supercupei Europei. Advocaat este deja cu gândul la meciurile din grupele Ligii Campionilor, acolo unde Zenit va juca pentru prima dată începând de luna viitoare. „Nu am avut noroc la tragerea la sorţi (n.r. - adversarele ruşilor vor fi Real Madrid, Juventus Torino şi BATE Borisov), dar, dacă ne-am descurcat atât de bine în Cupa UEFA, de ce n-am face-o şi în Liga Campionilor?“, a încheiat tehnicianul.
În schimb, Sir Alex Ferguson, managerul englezilor, a ratat posibilitatea de a deveni singurul antrenor care câştigă de trei ori Supercupa Europei. Scoţianul de pe banca celor de la Manchester United a mai triumfat în 1983, cu FC Aberdeen, şi în 1991, cu actuala sa formaţie.
Campioana Angliei l-a transferat ieri pe bulgarul Dimitar Berbatov (27 de ani), de la Tottenham Hotspur. Potrivit presei din Albion, preţul transferului ar fi de 35 de milioane de euro.
SUPERCUPA EUROPEI
MANCHESTER UNITED - ZENIT SANKT PETERSBURG . . . . . . . . 1-2 Marcatori: Vidici (73) / Pogrebniak (44), Danny (59)
MANCHESTER: Van der Sar - G. Neville (76, Brown), Ferdinand, Vidici, Evra - Fletcher (60, Park), Scholes, Anderson (60, O’Shea), Nani - Rooney, Tevez. Antrenor: Sir Alex Ferguson
ZENIT: Malafeev - Anyukov, Krizanac (71, Radimov), Puygrenier (62, Shirokov), Sirl - Zyryanov, Tymoshchuk, Denisov - Danny - Dominguez (46, Arshavin), Pogrebniak. Antrenor: Dick Advocaat
Stadion: „Louis II“ - Monaco; Spectatori: 18.000; Eliminat: Scholes (90); Arbitri: Claus Bo Larsen - Henrik Sonderby, Anders Norrestrand (toţi din Danemarca)
"În prima repriză am avut o posesie mai bună şi ocazii mai mari. Însă, în astfel de jocuri, cine înscrie primul, de obicei, şi câştigă. Felicită ri celor de la Zenit! Alcătuiesc o echipă de valoare.", Alex Ferguson, antrenor la Manchester United