Fotbalul ar trebui să primească cea mai mare finanțare. Ce au răspuns românii la un sondaj de opinie legat de sport

Fotbalul ar trebui să primească cea mai mare finanțare. Ce au răspuns românii la un sondaj de opinie legat de sportSursa foto: Tom Wang | Dreamstime.com

Sportul rege ar trebui să primească cei mai mulți bani de la Ministerul Sportului. Un sondaj de opinie la care au răspuns 910 respondenți arată ce și-a dori oamenii de la sportul românesc și care sunt disciplinele sportive care ar merita să primească cei mai mulți bani.

Sondajul de opinie a fost realizat de Novel în perioada 8-12 mai 2023, pe un eșantion de 910 persoane, care au împlinit vârsta de 18 ani.

La întrebarea ”care credeți că este sportul pe care statul român ar trebui să îl susțină cu prioritate?”, cei mai mulți dintre cei care au răspuns, 28.9 la sută,  au ales dintre cei care au răspuns. Alte preferințe importante au fost gimnastica (17.6 la sută) și înotul (7 la sută).

sursa foto: studiu novel reserch

O altă întrebare adresată celor care au răspuns la sondarul de opinie se referă la principalul vinovat pentru situația în care se află fotbalul românesc.

Dintre cei care au răspuns, 40,8% dintre respondenți au arătat cu degetul spre Federația Române de Fotbal, 22,3% spre autorităților statului și doar 17,8% spre cluburilor de fotbal.

Fotbalul românesc este subfinanțat

Recent, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a dat exemplul Ungariei care investește masiv în fotbal, mai precis în centrele de juniori.

Potrivit lui Burleanu, în România, finanțarea acestui sport este una redusă, și din acest motiv rezultatele așteptate de toată lumea întârzie să apară.

”Federația Maghiară primește, în fiecare an, în jur de 80 de milioane de euro (n.r. – de la stat), iar din piața privată adună 10 milioane. Federația din România primește zero de la Guvern și a adus din mediul privat 26.5 milioane de euro, în 2022. Am înaintat o solicitare către Guvern, ca cele mai bune 20 de Academii de fotbal din România să fie finanțate de către stat. Până astăzi, statul a dat doar postări pe Facebook despre acest proiect. Comparați atunci dacă mai e competiție loială între 26.5 milioane de euro exclusiv din piața privată și 90 de milioane”, a comentat președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Scandal imens la Federația de Gimnastică

Multipla campioană europeană şi mondială Gina Gogean şi-a anunţat la începutul lunii mai, demisia din funcţia de antrenor al lotului naţional feminin de gimnastică artistică de la Deva.

Gina Gogean a explicat că a fost umilită și marginalizată de Federația Română de Gimnastică.

”Nu mi-am închipuit niciodată, după ani de zile petrecuţi în sala de gimnastică, ca sportivă medaliată pentru România şi ca antrenor de club şi lot naţional, că eu, Gina Gogean, voi ajunge să trăiesc umilinţa pe care o suport de câteva luni. Niciodată nu mi-am închipuit că gimnastica românească va fi zguduită din interior de atâta ură şi dezbinată de persoane care au manifestat lipsă de respect faţă de sportul nostru şi faţă de cei care au contribuit la selecţia şi perfecţionarea actualelor gimnaste în lot. Vreau să citiţi aceste rânduri şi să înţelegeţi că eu nu sunt şi nu voi fi o victimă, eu pot umbla cu capul sus. Gimnastica românească însă are deja de suferit”, a transmis Gina Gogean.

Ne puteți urmări și pe Google News