Fotbalistul Bănel Nicoliță, mărturisire cutremurătoare: „Îmi asum, sunt vinovat”

Bănel Nicoliță a mărturisit de ce a divorțat de soția lui.

Celebrul fotbalist Bănel Nicoliță a mărturisit cauza reală care a condus la despărțirea oficială dintre el și soția lui.

El a spus că a făcut greșeli față de familia lui, dar a invocat ca motiv faptul că dorința sa de a deveni un mare fotbalist, respectiv antrenor de fotbal, a fost mai importantă decât căsătoria sa.

Bănel Nicoliță are două fete împreună cu fosta lui soție. Cât despre motivul care l-a determinat să divorțeze, acesta a spus că visul lui este de a înființa un centru pentru copiii care doresc să joace fotbal la Făurei, localitatea unde s-a născut. El a spus că acesta este motivul renunțării la viața de familie.

 

„Divorțul a fost din cauza mea”

Bănel Nicoliță a cheltuit o sumă foarte mare pentru amenajarea unui teren de sport, dar și pentru dotarea echipei de fotbal cu tot ceea ce este necesar. Aceste lucruri au presupus eforturi financiare personale, cu care soția lui nu a fost de acord.

„Divorțul a fost din cauza mea. Eu am vrut să fac ceva aici la Făurei și fosta mea soție nu a fost de acord. Am investit aici, m-am îndepărtat de familie. A fost nevoie să renunț la familie. Au intervenit discuții, reproșuri, acesta a fost motivul divorțului”, a recunoscut antrenorul echipei Făurei.

Fotbalistul a vorbit și despre noua lui relație, afirmând că totul merge normal, spunând că are grijă de fetele sale. Potrivit fostului fotbalist, el se înțelege foarte bine cu fosta lui soție, între ei neexistând resentimente .

„Nu vreau ca fetele mele să creadă că am plecat de lângă mama lor pentru altă femeie. Soția mea a spus că dacă plec la Făurei, divorțăm. Și eu am spus bine. Îmi asum toate greșelile, sunt vinovat. Dar sunt responsabil și recunosc”, a mai spus fotbalistul, potrivit spynews.ro.