Vasile Mogoș, 26 de ani, jucătorul pe care Cosmin Contra îl inclusese inițial în lotul lărgit pentru meciurile cu Suedia, 1-2, și Insulele Feroe, 4-1, din preliminariile EURO 2020, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în Italia.
Mogoș evoluează în prezent pentru Cremonese, formație din Serie B, însă condamnarea primită vine ca urmare a unei infracțiuni comise în perioada în care evolua pentru Reggiana, echipă la care a jucat între 2015 și 2017, scrie GSP.ro.
Potrivit reggioonline.com, Mogoș, alături de alți 4 colegi, ar fi fost implicați la acea vreme într-o bătaie de proporții într-un club de noapte. Conform sursei citate, avocații jucătorilor au anunțat că vor face recurs.
Mogoș a plecat de la vârsta de 6 ani din România în Italia, unde s-a stabilit cu familia, tata, mama, fratele și cele trei surori.El a început să joace fotbal în liga a 5-a. Acum joacă la Cremonese, în Serie B.
Mogoş a ajuns în Italia în 1999 şi a început fotbalul la o academie din San Damiano. În toată cariera a evoluat doar în ligile inferioare din Italia, la Asti, Real Vicenza, Delta Port Tolle, Lumezzane, Teramo, Reggiana, Ascoli şi în prezent la Cremonese.
Fotbalistul a fost la un pas să ajungă la FC Vaslui, în 2007, fiind dorit de Dorinel Munteanu, dar transferul a căzut.