FOTBAL EXTERN. Manchester United a dat lovitura! Di Maria, noul jucător al „diavolilor roșii”
- Alexandru Toader
- 25 august 2014, 11:32
Potrivit cotidianului sportiv „As”, internaționalul argentinian Angel Di Maria va semna cu Manchester United, pentru suma de 80 de milioane de euro, devenind, astfel, cel mai scump jucător vândut vreodată de gruparea Real Madrid.
Câștigător al Ligii Campionilor, cu gruparea madrilenă în sezonul precedent și finalist al Cupei Mondiale 2014, Di Maria a plecat, în această dimineață, la Mancehster, pentru a efectua vizita medicală, înaintea parafării contractului cu formația de pe „Old Trafford”. Clubul din Albion îi va plăti mijlocașului un salariu net de 8 milioane de euro pe sezon.
Mai mult, Carlo Ancelotti, tehncianul lui Real Madrid, a fost cel care a anunțat plecarea aregentianului, unul dintre jucătorii de bază ai grupării de pe „Santiago Bernabeu”, care s-a simţit însă marginalizat de cître antrenorul italian în ultima perioadă, solicitând să fie lăsat să plece la o altă formaţie.
„A fost decizia sa, clubul a făcut tot posibilul pentru a-l păstra. Îi mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru acest club. Personal, am avut o relaţie foarte bună cu el. A făcut o muncă fantastică la Real Madrid şi îi urez mult succes”, a declarat Ancelotti.