FOTBAL EUROPEAN. Fiorentina - Lazio, 1-3. Duelul românesc din Serie A a fost câștigat de Ștefan Radu
- Andrei Călin
- 9 ianuarie 2016, 21:21
Lazio Roma s-a impus, sâmbătă, pe terenul Fiorentinei, scor 3-1, într-o partidă disputată în cadrul etapei a 18-a din Serie A.
Ciprian Tătărușanu, portarul Fiorentinei, și Ștefan Radu, fundașul celor de la Lazio Roma, s-au aflat față în față, sâmbătă, într-o confruntare ce a contat pentru runda a 18-a a campionatului Italiei. Cele trei puncte au fost adjudecate de romani, care s-au impus cu scorul de 3-1, iar minutele de prelungire au consemnat marcarea a trei goluri. Lazio a deschis scorul prin Keita (45+1) și l-a majorat în minutul 90+2 după golul lui Milinkovici-Savici. Gazdele au redus din diferență prin Roncaglia (94+4), dar ultimul cuvânt l-au avut romanii, care au punctat prin Anderson (90+6).
Ciprian Tătărușanu a fost integralist în poarta Fiorentinei, iar de partea cealaltă, Ștefan Radu a fost schimbat în minutul 76. Fiorentina se află pe locul al 3-lea al clasamentului, cu 38 de puncte, iar Lazio ocupă cea de-a 9 poziție, cu 27 de puncte.