Fostul şef ANRM, raport la Cotroceni

Fostul şef ANRM, raport la Cotroceni

Bogdan Găbudeanu, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANMR), a declarat că a fost chemat joi la Cotroceni pentru a-i da explicaţii lui Traian Băsescu.

Potrivit lui Găbudeanu, preşedintele statului l-a chestionat în legătură cu discuţiile care au apărut în presă despre acest subiect, iar acesta i-a răspuns că nu găseşte nicio explicaţie şi că nu a fost încălcată nicio prevedere legală. Găbudeanu a fost eliberat din funcţie încă de miercuri de premierul Emil Boc, după ce presa a relatat că ANRM şi Sterling au semnat, în noiembrie 2008, un act adiţional la un contract prin care compania a primit dreptul de a extrage ţiţei şi gaze din Marea Neagă prin două perimetre.   Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a recunoscut, marţi, jurisdicţia şi drepturile suverane ale României pentru o suprafaţă de platou continental şi zonă economică exclusivă de 9.700 kmp, respectiv 79,34% din zona disputată cu Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News