Fostul ŞEF al lui Mircea LUCESCU a încurcat-o în OLANDA

Fostul ŞEF al lui Mircea LUCESCU a încurcat-o în OLANDA

Fostul patron al clubului Shaktar Doneţk unde a antrenat Mircea Lucescu, Rinat Ahmetov, are problem cu justiţia din Olanda, după ce a păţit-o şi cu cea din Cipru.

Tribunalul din Amsterdam, executând decizia instanței cipriote cu privire la activele proprietarului holdingului SCM (System Capital Management), Rinat Ahmetov, a hotărât înghețarea acțiunilor companiilor fostului patron al lui Lucescu, care se află sub jurisdicție olandeză, reiese din decizia instanței, a cărei copie a fost prezentată, marți, de postul de televiziune „112 Ucraina”.

Suma activelor îngheţate se ridică la 764,4 milioane de euro. La rândul său, Serviciul de presă al holdingului a anunţat postului de televiziune citat că SCM continuă să-şi desfăşoare activitatea în regim obişnuit.

Pe 27 decembrie, anul trecut, tribunalul din Nicosia a înghețat active ale oligarhului ucrainean, Rinat Ahmetov, în valoare de 820 milioane de dolari.

Decizia instanţei cipriote are legătură cu procesul de privatizare a unuia dintre cei mai mari operatori de telefonie fixă din Ucraina „UkrTelecom”.

Ne puteți urmări și pe Google News