Fostul primar al oraşului Pantelimon, reţinut pentru abuz în serviciu

Fostul primar al oraşului Pantelimon, reţinut pentru abuz în serviciu

Petruş Câmpulungeanu, fostul primar al oraşului Pantelimon (judeţul Ilfov), şi Felicia Filip, funcţionară în cadrul primăriei, au fosr reţinuţi de procurorii Parchetului Judecătoriei Cornetu, sub acuzaţia de abuz în serviciu, în legătură cu eliberarea unor titluri de proprietate.

Alături de cei doi, a fost reţinut şi Niculae Grecea, în favoarea căruia au fost emise titlurile de proprietate, acesta fiind cercetat pentru înşelăciune, se arată într-un comunicat remis astăzi de Parchetul General. De altfel, astăzi, procurorii au solicitat instanţei emiterea de mandate de arestare pe numele celor trei.  Potrivit anchetatorilor, probele strânse până acum arată că, în perioada 2005 - 2007,  Niculae Grecea a solicitat şi a obţinut eliberarea a cinci titluri de proprietate pentru diferite suprafeţe de teren situate în oraşul Pantelimon, folosindu-se în faţa reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Ilfov de înscrisuri falsificate, în baza cărora a obţinut titlurile de proprietate. De asemenea, Petruş Câmpulungeanu, în calitate de primar al oraşului Pantelimon (la acea dată), a semnat actele pentru emiterea tuturor celor cinci ordine. La rândul ei, funcţionarea Felicia Filip a întocmit, contra unor sume de bani, documentaţia pentru trei din cele cinci ordine.