Fostul premier al Islandei, judecat pentru neglijență în gestionarea crizei financiare
- Luciana Pop
- 5 martie 2012, 10:08
Fostul premier islandez, Geir Haarde, va fi judecat de un tribunal special, sub acuzația de neglijență în gestionarea crizei financiare din 2008.
Principalele trei bănci ale Islandei s-au prăbușit în timpul crizei financiare de-acum patru ani, amintește BBC. Prăbuşirea băncii Icesave, în care îşi ţineau economiile mii de britanici şi olandezi, a declanşat polemici aprinse privind compensarea clienţilor străini. Problema nu a fost rezolvată nici până astăzi.
Fostul premier repinge acuzațiile ce i se aduc, apreciind că sunt ”persecuții politice”.
Procesul în care este judecat fostul premier a împărțit opinia publică în două. Unii islandezi consideră însă că Haarde este doar un țap ispășitor, în vreme ce alții susțin că răspunderea publică este esenţială după colapsul financiar al Islandei. Criza care a lovit statul nordic a generat numeroase proteste ale cetăţenilor nemultumiţi, a dus la căderea guvernului şi a afectat grav economia ţării dupa prăbuşirea monedei naţionale. În vârstă de 60 de ani, Haarde a demisionat din fruntea executivului în ianuarie 2009 pentru a se trata de cancer.