Roberto Baggio a fost victima unui jaf în cursul serii de joi, în timp ce urmărea meciul dintre Italia și Spania din cadrul Euro 2024 la televizor.
Cinci hoți, toți înarmați, au intrat în locuința fostului fotbalist italian din Altavilla Vicentina, în jurul orei 22.
Roberto Baggio, jefuit, bătut și sechestrat
Câștigătorul Balonului de Aur a încercat să îi înfrunte pe hoți, dar a fost lovit puternic în cap cu un pistol și a suferit o rană gravă.
Ulterior, el și familia sa au fost închiși într-o cameră din casă în timp ce hoții au furat mai multe bunuri de valoare, inclusiv ceasuri, bijuterii și sume considerabile de bani.
Valoarea daunei rămâne în acest moment incertă.
După ce a constatat că hoții au plecat, fotbalistul în vârstă de 57 de ani a spart ușa camerei în care a fost sechestrat timp de 40 de minute și a apelat la carabinieri.
Ajunși la fața locului, autoritățile au accesat toate înregistrările de pe camerele de supraveghere și au luat declarațiile lui Roberto Baggio și familiei acestuia.
Fostul fotbalist a fost transportat la spital, unde i-a fost îngrijită rana de la cap, care a fost destul de gravă.
Membrii familiei sale nu au fost răniți, alegându-se doar cu o sperietură, potrivit Corriere della Sera.
Fotbalistul, câștigător al Balonului de Aur
Supranumit „Il Divino Codino” de către suporterii italieni, Roberto Baggio a câștigat Balonul de Aur în 1993 și a obținut Cupa UEFA cu Juventus Torino în același an.
El a înscris 27 de goluri în 56 de meciuri pentru echipa națională a Italiei și a ajuns în finala Cupei Mondiale din 1994, pe care Italia a pierdut-o în fața Braziliei la loviturile de departajare.
A fost unul dintre cei mai talentați mijlocași ofensivi din istoria fotbalului italian, dar nu a reușit să devină campion mondial. În 1990, a terminat pe locul al treilea, iar patru ani mai târziu, în SUA, s-a clasat pe locul al doilea cu squadra azzurra.