Fostul dictator egiptean Hosni Mubarak, în stare gravă după ce a fost resuscitat de două ori

Fostul dictator egiptean Hosni Mubarak, în stare gravă după ce a fost resuscitat de două ori

Starea de sănătate a fostului preşedinte egiptean s-a înrăutăţit. Potrivit ministrului de interne, Hosni Mubarak a făcut două stopuri cardiace în cursul zilei de azi.

Medicii din spitalul penitenciarului din Cairo unde este închis Mubarak au reuşit să îl resusciteze de fiecare dată, însă starea sa rămâne foarte gravă la mai mult de o săptămână după ce a fost transferat la un spital din interiorul unei închisori din Cairo pentru a-şi executa pedeapsa la închisoare pe viaţă. Agenţia de presă Reuters citează surse din penitenciar care susţin că Mubarak a fost conectat la aparatele de respiraţie artificială de cinci ori într-o singură zi.  Fiii fostului dictator, Gamal şi Alaa, şi ei închişi pentru fraude şi spălare de bani, au cerut să îşi vadă tatăl, iar solicitarea lor a fost admisă.  Şi soţia lui Mubarak, fosta primă doamnă Suzanne Mubarak, cele două nurori şi avocatul său l-au vizitat pe acesta la penitenciar sâmbătă dimineaţă, după zvonuri conform cărora fostul preşedinte egiptean ar fi murit. Familia fostului preşedinte egiptean pune presiuni pentru ca acesta să fie transferat înapoi în spitalul militar unde era internat.

Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, a fost transferat la închisoarea Torah din Cairo după ce a fost condamnat la 2 iunie la închisoare pe viaţă pentru implicarea sa în uciderea manifestanţilor în evenimentele care au dus la îndepărtarea sa de la putere.

Ne puteți urmări și pe Google News