Fostul boxer al României, Rudel Obreja, a fost diagnosticat cu cancer în timp ce se afla în închisoare. „L-au lăsat să sufere ca un câine”

Sursă: Arhivă EVZ

Fostul boxer român, Rudel Obreja, care a intrat în istoria sportului cu primul din K.O. din boxul amator cu cascǎ la Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles se confruntă cu probleme grave de sănătate. Acesta a fost diagnosticat cu cancer, în timp ce se afla în închisoare, după ce a fost condamnat în dosarul Gala Bute, în aprilie.

Rudel Obreja a fost diagnosticat cu cancer în timp ce se afla în închisoare, starea lui de sănătate degrandându-se pe zi ce trece, a precizat jurnalistul Ovidiu Zară într-o postare despre sportiv. Personalul din penitenciar este acuzat că nu a tratat corespunzător porblemele de sănătate ale fostului sportiv, și „l-au lăsat să sufere ca un câine”.

În acest sens, familia lui Rudel Obreja a făcut un demers juridic în vederea întreruperii  pedepsei privative de libertate pentru a se putea trata adecvat.

„Astăzi am să vă povestesc cum cei din spatele ușilor închise au decis să-l  condamnat și la moarte pe Rudel Obreja.

Imediat după condamnare (în dosarul Gala Bute, din aprilie), Rudel a avut câteva postări publice în care acuza, pe bună dreptate, făcătura de proces în urma căruia a fost aruncat nevinovat după gratii, în calitate de victimă colaterală.

Cum era normal, ieșirile lui nu au convenit multora.

Pe 14 aprilie a.c., la o săptâmână după ce a intrat la închisoarea Rahova, omul care nu a fumat de 18 ani și nu a băut niciodată, omul care făcea sport zilnic până în ziua condamnării, a acuzat brusc puternice dureri abdominale care îi radiau în spate”.

Personalul din penitenciar „nu l-a băgat în seamă”

„Dar cei din penitenciarul Rahova nu l-au băgat în seamă și l-au lăsat să sufere ca un câine. Ba mai mult, gardienii au sugerat că Rudel ar fi ipohondru și că ar suferi de dureri închipuite generate de stresul penitenciar.

Abia pe 20 mai, deci după o lună și jumătate în care durerile i s-au acutizat, Rudel a fost trimis la penitenciarul Jilava.

Pe 31 mai, pentru ca durerile groaznice persistau, după 2 - 3 prezentări la cabinetul medical din penitenciarul Jilava, doctorul Pădurean Lucian îl trimite pe Rudel la un control la Spitalul Penitenciar Rahova.

Acolo, după o verificare sumară i se pune diagnosticul  „discopatie vertebrala (...) scolioză ușoară”. Și este retrimis la penitenciarul Jilava.

Dar durerile revin și mai năprasnic și Rudel cere să fie dus fie nou la cabinetul medical al penitenciarului Jilava. Dar și de această dată este consultat sumar de medicul - tartor al închisorii și i se dau niște calmante de doi lei.

Pe 10 iunie, la ora 22.00, din cauza stării sale de sănătate precare, Rudel este trimis la spitalul Bagdasar-Arseni pentru un consult gastroenterologic. Dar la spitalul Bagdasar - Arseni nu există o secție de gastroenterologie.

Totuși, medicii de acolo sesizează starea de sănatate gravă a lui Rudel și îi fac o ecografie abdominală și o perfuzie. De această diagnosticul este „piatră la bilă (...) abdomen normal conformat”.

Dar după o oră de „îngrijiri medicale” Rudel e dus din nou, în miez de noapte, la penitenciarul Jilava.  În lipsa unui tratament adecvat, starea lui de sănătate se degradează rapid și sportivul masiv de altădată slăbește brusc.

Ajunge din nou de 3-4 ori la medicului penitenciarului Jilava, dr. Pădurean Lucian, dar acesta este mult prea... indiferent.

Având dureri înfiorătoare, Rudel îl imploră cu lacrimi în ochi pe medicul respectiv să-l trimită la un spital.

Abia pe 22 iunie, Rudel este transportat la spitalul Floreasca, unde un medic cu suflet, dr. Tănase, îi face un CT abdominal (în care se observa ceva ... difuz) și un examen histopatologic.

După circa 12 zile, timp în care Rudel rămâne internat la Floreasca, vine un diagnostic dur: cancer.  Acum 3 zile Rudel a fost transferat la Institutul Oncologic Fundeni”, a povestit Ovidiu Zară.

Rudel Obreja, condamnat în dosarul Gala Bute

Fostul președinte al Federației de Box Rudel Obreja a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată și Elena Udrea. Acesta a susținut atunci că nu se aștepta la decizia instanței.

Pe lângă cei cinci ani, instanţa a mai dispus ca fostul mare sportiv să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i s-a confiscat suma de 3.000.000 lei.