Pericolul izbucnirii unui conflict regional, în eventualitatea bombardării facilităţilor nucleare iraniene de către aviaţia militară israeliană, este real, iar Ierusalimul ar trebui să mediteze serios asupra consecinţelor unei asemenea decizii, a avertizat fostul director al Mossad, Meir Dagan. Ar putea un asemenea război regional să testeze şi „fidelitatea“ asumată recent de România faţă de Israel, prin vocea preşedintelui Traian Băsescu?

Primele declaraţii publice susţinute de Meir Dagan de la momentul părăsirii funcţiei de director al Mossad au stârnit un adevărat iureş mediatic în Israel, în condiţiile în care tot mai multe voci au pledat în ultima perioadă pentru o soluţie militară în efortul de subminare a programului nuclear iranian.

Fostul şef al serviciului de informaţii israelian a declarat că atacarea Iranului ar fi o “idee prostească” şi nu ar aduce niciun avantaj. Din contră, “oricine atacă Iranul trebuie să înţeleagă că ar putea provoca un război regional, în care vor fi implicate şi rachetele Hezbollah-ului”.

În plus, a mai arătat Dagan, Teheranul întreţine o infrastructură nucleară clandestină, iar Agenţia Internaţională de Energie Atomică (AIEA) nu poate superviza decât facilităţile civile, singurele declarate oficial. Orice atac asupra acestora ar fi “profund ilegal sub prevederile tratatelor internaţionale”.

Conform declaraţiilor fostului şef al Mossad, există indicii că Iranul are capacitatea de a-şi “muta” din loc in loc activităţile nucleare, pentru a le face invizibile supervizării sau spionajului. “Nimeni în Iran n-ar avea nicio problemă în a construi şi instala o reţea de centrifuge pentru îmbogăţirea uraniului în subsolul unei şcoli”, a arătat Dagan.

• “Un atac israelian asupra Iranului ar fi urmat de un război cu Teheranul. Este genul de lucru despre care ştim cum începe, dar nu ştim cum se termină. Iranienii au capacitatea de a lansa, timp de câteva luni, rachete asupra Israelului”, Meir Dagan, fost director al Mossad (2002-2010)

“Assad nu are alternativă. Pentru el, urmează victoria sau moartea”

Referindu-se la valul revoluţionar care a măturat regimuri considerate, până la începutul lui 2011, impenetrabile, Dagan a declarat că  “nu există un tsunami al schimbărilor în Orientul Mijlociu”. Revoluţiile din Tunisia, Egipt sau Libia sunt, în lectura fostului şef al Mossad, doar schimbări la vârful regimului, menite să menţină la putere, în sens larg, aceeaşi elită.

Dagan a mai indicat şi faptul că o eventuală înlăturare a actualei administraţii siriene ar fi benefică pentru Israel, în condiţiile în care preşedintele Bashar Assad este cunoscut pentru relaţiile strânse pe care le are cu gruparea paramilitară Hezbollah. Mai mult, căderea sa ar slăbi influenţa Iranului în regiune. Totuşi, regimul Assad nu va ceda presiunii străzii, pentru că, a indicat fostul şef al Mossad, “pentru ei nu există alternativă, între victorie şi moarte”.

SCENARII

Ce se pregătește în Orientul Mijlociu

Dacă programul nuclear al Teheranului nu este sugrumat definitiv de sancţiunile economice impuse de comunitatea internaţională, atunci Israelul îşi va asuma o acţiune militară împotriva Iranului, chiar cu riscul de a sfida politica diplomatică a Casei Albe. Aşa sună, în rezumat, ipotezele unui plan care strânge tot mai mulţi adepţi printre membrii actualei administraţii israeliene.

După ultimele estimări, Iranul mai are nevoie de maxim trei ani pentru a deţine tehnologia necesară fabricării bombei nucleare. Prognozele cele mai pesimiste avansează  însă termenul de un an. În condiţiile în care SUA ar prefera să împiedice pe căi diplomatice utilizarea unui arsenal atomic, în cazul în care Teheranul chiar reuşeşte să intre în posesia sa, Israelul este forţat să analizeze, tot mai serios, oportunitatea unui atac unilateral “chirurgical”.

În august 2010, revista americană "The Atlantic" a lansat pe piaţă ideea că „Israelul se pregăteşte să bombardeze Iranul”. Sub semnătura lui Jeff Goldberg (ale cărui simpatii neoconservatoare i-au adus  acuzaţia că ar încerca, de fapt, să forţeze administraţia americană să reanalizeze oportunitatea unui atac asupra Iranului), "The Atlantic" evalua un scenariu cu implicaţii incalculabile pentru securitatea globală, punând o întrebare simplă: care sunt şansele, procentual, ca Israelul să atace Iranul în viitorul apropiat? Răspunsul era peste 50%. Iar termenul limită: iulie 2011.

Ce scria “THE ATLANTIC”

• „Beniamin Netaniahu nu are aşteptări prea mari de la sancţiunile impuse de Occident. Perioada de aşteptare, pe care premierul israelian este dispus să o acorde metodelor nonmilitare ale Vestului, se va încheia în decembrie. Israelul încearcă până atunci să găsească un răspuns la întrebarea cea mai presantă pentru evrei: care sunt circumstanţele în care Obama ar autoriza folosirea forţei pentru stoparea programului nuclear iranian? Dacă israelienii ajung la concluzia fermă că Obama nu va lansa, indiferent de împrejurări, un atac asupra Iranului, atunci numărătoarea inversă pentru o acţiune militară proprie va începe. ‘Dacă alegerea este între a permite Iranului să obţină bomba şi a încerca să facem noi ceea ce Obama refuza să facă, atunci probabil că va trebui să încercăm’, mi-a spus, sub protecţia anonimatului, un oficial israelian de vârf”
• „Iranul a ameninţat că va anihila un stat. În termeni istorici, această declaraţie este uluitoare. Este o ură monumentală care, pur şi simplu, nu e contestată în spaţiul public. Sigur, au existat condamnări formale, dar nu există un şoc, un j’accuse. Lucrurile rele tind să devină şi mai rele dacă nu sunt atacate de timpuriu. Liderii iranieni discută despre distrugerea Israelului şi simultan îşi construiesc armele necesare acestui deziderat”, mi-a spus Netaniahu”
• “Oficialii israelieni nu consideră că Iranul, în eventualitatea în care va intra în posesia bombei atomice, va ataca imediat. Dificultăţile ridicate ar fi mult mai subtile. Ramurile teroriste finanţate de Teheran şi-ar spori activităţile, simţindu-se protejate de umbrela nucleară iraniană. Mai mult, fanaticii islamişti din lumea întreagă s-ar simţi îmbărbătaţi de un asemenea semn providenţial, crezând că a sosit vremea triumfului final. Un Iran înarmat nuclear ar determina şi alte state arabe să se replieze diplomatic. Ar ieşi de pe orbita Washingtonului şi ar intra pe cea a Teheranului, ca să-şi asigure protecţia. În fine, poate că cea mai mare ameninţare este transformarea Israelului într-o ţară neatractivă pentru propriii cetăţeni. Dacă Israelul nu va mai fi pentru cei şase milioane de evrei care trăiesc acolo un teritoriu sigur, atunci raţiunea existenţei statului evreu se va şubrezi. Iranul chiar încearcă să inducă o asemenea idee, atunci când vorbeşte despre ‘distrugerea experimentului sionist’”

Poziţia României

"Respingem ideea că un stat ca Iranul ar putea să deţină armament nuclear", i-a spus preşedintele Traian Băsescu omologului său israelian, Shimon Peres, aflat la mijlocul lunii august 2010 într-o vizită de două zile la Bucureşti. “Ce veţi face dacă Israelul va ataca Iranul?”, a fost întrebat atunci şeful statului român.

“România va fi un partener loial al Israelului, dar nu e momentul să vorbim de un conflict. Noi sperăm ca sancţiunile impuse Teheranului să ducă la soluţia corectă”, a răspuns Traian Băsescu.

Dacă sancţiunile economice impuse nu-şi vor face efectul, avioanele Ierusalimului s-ar putea ridica de la sol, cu direcţia Iran, chiar şi fără permisiunea prealabilă a Casei Albe. Acest scenariu, analizat la rece, are şanse de a deveni realitate.

O întrebare rămâne în suspensie: cui îi va fi România loială, dacă interesele Israelului şi cele ale NATO se vor situa pe poziţii divergente?