Fost șef al DNA, Daniel Morar publică scene din culise. Despre Kovesi: Atitudinile ei erau lipsite de onestitate profesională. Alegea să manipuleze
- Mădălina Dinu
- 10 decembrie 2022, 20:44
Fost șef al DNA și judecător al Curții Constituționale, Daniel Morar a publicat, la Editura Humanitas, un volum de aproape 700 de pagini. Lucrarea se află deja în librării, iar lansarea oficiala urmează să aibă loc duminică, 11 decembrie 2022, la Târgul de carte Gaudeamus.
Daniel Morar povestește în volumul său cum „le-am transmis lui Maior și lui Coldea că urma să-i punem sub acuzare pentru favorizarea infractorului” după ce SRI spusese că „softul a șters” înregistrări făcute de serviciul secret, într-un dosar DNA care privea un înalt politician. Șefii SRI Maior și Coldea au apelat la Traian Băsescu, care i-a chemat pe toți la Cotroceni, însă nu a intervenit, povestește Morar.
Laura Codruța Kovesi e menționată de numeroase ori în cartea fostului magistrat, de cele mai multe ori negativ. „Atitudinile ei erau lipsite de onestitate profesională”. „Alegea să manipuleze”. Kovesi trebuia să plece pentru că a răsturnat paradigma unei justiții penale normale, implicând serviciile secrete în activitatea judiciară și susținând senin că acest lucru este firesc. Cei care gândeau altcumva erau blamați, amenințați, și, în final, cercetați penal sau chiar arestați” a scris Daniel Morar în volumul „Putea să fie altcumva”.
„Le-am transmis lui Maior și lui Coldea că urma să-i punem sub învinuire”
Protocoalele din 2009, între procurori și SRI, l-au revoltat pe Daniel Morar, susține cel care la acea vreme era șef al DNA. Și au marcat unul dintre momentele de conflict cu Laura Codruța Kovesi, personaj frecvent numit în carte, aproape întotdeauna cu o conotație depreciativă. „Clauzele protocolului m-au revoltat. Erau contrare legii, permiteau ofițerilor SRI să desfășoare activități de cercetare penală și obligau procurorii să comunice acestora mersul dosarelor”, scrie autorul. „Eu mă străduiam să țin SRI cât mai departe de activitatea judiciară, iar Codruța Kovesi și Gabriela Scutea îi atribuiau, cu voia lor, competențe în cercetarea penală, pe care legea nu i le conferea”, notează Morar.
El era procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, iar Laura Kovesi, procuror-șef al României. Am avut o discuție aprinsă cu Kovesi, la telefon, în care i-am reproșat că încheiase protocolul fără să mă consulte și, mai ales, că angaja Ministerul Public într-o colaborare nepermisă de lege. I-am replicat că DNA nu o să respecte dispozițiile nelegale ale actului secret. Kovesi mi-a spus că e decizia ei și că toată lumea trebuia să o respecte”, scrie Morar.
În DNA au apărut suspiciuni că SRI îl protejează cumva pe perdantul alegerilor prezidențiale. „Eram revoltați de faptul că SRI ne sfida și periclita instrumentarea unui dosar de corupție, astfel că le-am transmis lui George Maior și lui Florian Coldea că urma să-i punem sub învinuire pentru favorizarea infractorului. Nu a trecut mult timp și am fost sunat de președintele Băsescu, căruia i s-au plâns cei doi și care voia să afle și de la mine cum stau lucrurile”, scrie Morar în cartea sa, potrivit Libertatea.ro.