Teodor Atanasiu a fost surprins de către paparazzi EVZ într-o ipostază mai puțin obișnuită. Acesta se afla într-o parcare, acolo unde pare să aibă o discuție asemănătoare unei ședințe cu un prieten.
Surprins în fapt
Deși a ieșit din politică din 2016, Teodor Atanasiu se pare că și-a menținut vechile metehne. Acesta pare că l-a băgat pe un prieten al său, în ședință, chiar în parcarea unde s-au întâlnit. Deși prietenul în cauză era cu o plasă după el și chiar și cu haina în mână, nu a fost chip să plece. Nu de alta, dar fostul ministru al apărării părea că mai are multe de zis. Cei doi par să discute despre ceva important, așa că prietenul fostului politician ciulește urechile.
În cele din rumă, după ce ”ședința” s-a terminat, fiecare își vede de treabă. Teodor Atanasiu a ieșit din politică în 2016, atunci când nu a mai parins un loc de senator în Parlament. Dar asta nu a însemnat că nu a mai făcut bani. Acesta a ajuns să fie în Comitetul de Reglementare a ANRE. Aici a câștigat nu mai puțin de jumătate de milion de lei pe an, căci atâta era salariul. Ulterior până în 2022 acesta a prestat pentru o firmă privată, pentru ca mai apoi să se întoarcă la stat.
Soția este angajată la BNR
Iar din 2022 este în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, unde are un salariu de 7.000 de lei. Potrivit declarației lui de avere, fostul ministru are în conturi puțin peste 100.000 euro și circa 625.000 lei. Soția acestuia, Laura Atanasiu, are și ea ceva câștiguri. Aceasta încasează 20.000 lei din dividende.
Alți 13.000 lei îi obține din închirierea unui imobil și alți 4.900 euro, tot dintr-o chirie. Maria Laura Atanasiu este angajată a BNR de mai bine de 8 ani. Mai exact de pe vremea când soțul său era în politică. Venitul ei este prin urmare unul confidențial, ca majoritatea veniturilor de acolo.