Faustino Asprilla (45 de ani), fostul internaţional columbian, a fost atacat, marţi, de opt indivizi înarmaţi în casa din oraşul natal, Tulua. Agresorii i-au ameninţat familia fostului fotbalist, cerând taxă de protecţie pentru a-i lăsa în pace.
Asprilla nu s-a lăsat intimidat şi a raportat tot incidentul la poliţie. „Erau câte patru indivizi în două maşini. Au intrat forţat în casă, m-au ameninţat şi mi-au zis că-mi omoară toată familia dacă nu-l contactez pe şeful grupării lor. Nu mai pot să locuiesc în Tulua, trebuie să-mi găsesc alt loc unde să trăiesc. Sunt calm, însă mi-e teamă pentru familia mea.”, a declarat Asprilla pentru presa columbiană. Se pare că atacatorii făceau parte dintr-o grupare paramilitară, numită „Los Rastrojos”, a cărei lider se numeşte Oscar Dario Restrepo Rosero, zis şi „El Porron” (nr. ulcior), un criminal căutat de doi ani de poliţie pentru trafic de droguri, crimă şi extorsiune. Într-o postare pe Twitter, fostul fotbalist de la Parma sau Newcastle s-a arătat dezamăgit de toată întâmplarea:“Mi-am petrecut o viaţă întreagă jucând fotbal cu gândul de a promova imaginea oraşului Tulua, iar acum trebuie să fug!”. Incidentele violente în care sunt implicaţi sportivii nu sunt rare în această ţară din American Latină. Cel mai mediatizat rămâne probabil atacul în urma căruia fundaşul Andreas Escobar, participant cu naţionala Columbiei la Mondialul din 1994, si-a pierdut viaţa, fiind împuşcat în cap. Escobar îşi marcase un autogol în partida cu SUA, iar sud-americanii au sfârşit prin a fi eliminaţi din competiţie încă din faza grupelor, deşi erau consideraţi favoriţi la titlul suprem.