Mărturisiri șocante din partea unei femei care a fost militar în US Air Force, în prezent senator american: „Am dat vina pe mine. Mă simțeam fără putere"
- Ilinca Drago ș
- 7 martie 2019, 20:37
Martha McSally, este prima femeie din SUA care a pilotat un avion de luptă în timpul unui conflict. În prezent aceasta este senator al Statelor Unite. Marți, în timpul unei audieri în Senat, aceasta a povestit că a fost victima abuzului sexual.
Pe când era în armată, Martha McSally, a fost violată de un superior. Aceasta a servit armata timp de 26 de ani înainte de a intra în politică.
Marți, în timpul unei audieri din Senat referitoare la eforturile serviciilor armate de a preveni abuzurile sexuale, Martha McSally a povestit că a fost victimă a abuzului sexual. „La fel ca și voi sunt o victimă a abuzurilor sexuale în armată, o supraviețuitoare. Am fost violată de un ofițer superior. Am păstrat tăcerea mulți ani, nu am raportat”, a spus senatoarea adăugând că nu a raportat ce i s-a întâmplat deoarece nu a avut încredere în sistem. „Am dat vine pe mine, am fost rușinată și confuză și am crezut că sunt puternică, dar mă simțeam fără putere”.
„Ca multe alte victime, am simțit că sistemul mă viola din nou. Dar nu am renunțat, am decis să stau”, a spus ea după ce a făcut o pauză pentru a se aduna.
Purtătoare de cuvânt a Air Force, cap. Carrie Volpe a declarat: „Suntem șocați şi ne pare foarte rău de ceea ce a suferit senatoarea McSally şi o susținem pe ea şi pe toate victimele abuzului sexual. Suntem fermi în angajamentul nostru de a elimina acest comportament condamnabil şi acest abuz de încredere din rândurile noastre”.
Martha McSally a ajuns în Senatul Statelor Unite în locul lui John McCain, decedat anul trecut, la rândul său un erou de război.
Sursa foto: abc15.com