Fost analist CIA: Fidel Castro era un maestru de neegalat al spionajului
- Luciana Pop
- 28 mai 2012, 19:23
Serviciul de spionaj din Cuba a reuşit să infiltreze zeci de agenţi dubli în SUA în perioada de aproape trei decenii de la preluarea puterii de către Fidel Castro, scrie un fost analist de informaţii al CIA într-o nouă carte, în care îl numeşte pe El Lider Maximo ”un maestru neegalat al spionajului”. De asemenea, Havana știa mai multe despre asasinarea în 1963 a preşedintelui american John F. Kennedy decât a admis la acea vreme serviciul de spionaj cubanez, inclusiv informaţii despre Lee Harvey Oswald.
Abia în iunie 1987, atunci când un important spion cubanez a dezertat şi a ajuns la ambasada SUA din Viena, CIA şi-a dat seama cât de rău fusese păcălită, scrie Brian Latell, fost analist al CIA, specialist pe probleme privind Cuba. ”Castro a fost un maestru suprem, de neegalat al spionajului”, spune Brian Latell în cartea ”Secretele lui Castro, CIA şi Maşina de spionaj a Cubei”, transmite Reuters.
Dezvăluirile din acest volum explică modul în care Castro a reuşit să supravieţuiască mai multor tentative de asasinat şi cum insula săracă Cuba a fost martora schimbărilor care au răsturnat alte regimuri comuniste de la sfârşitul secolului XX.
Latell a început să monitorizeze situaţia din Cuba la mijlocul anilor 1960 şi a fost ofiţer de informaţii pentru America Latină înainte de a se retrage din CIA în 1998.
Toţi agenţii dubli infiltraţi în SUA au fost recrutaţi din Cuba şi din alte părţi ale lumii şi conduşi personal de Fidel Castro. El a înclinat către alegerea unor adolescenţi fără pregătire, impresionabili, fără studii universitare. Dezertarea în 1987 a lui Florentino Aspillaga a alertat în cele din urmă CIA în legătură cu amploarea reţelei de spionaj a lui Castro. ”Până în acel moment i-am subestimat foarte mult pe cubanezi. Nu ne-am imaginat vreodată că acea ţară mică, Cuba, ar fi putut avea un serviciu de informaţii de clasă mondială”, spune autorul
Latell scrie și că serviciile de informații de la Havana știau mai multe despre asasinarea în 1963 a preşedintelui american John F. Kennedy decât au admis la acea vreme, inclusiv informaţii despre criminal, Lee Harvey Oswald. La data de 22 noiembrie 1963, ziua asasinatului lui JFK, lui Aspillaga i s-a ordonat să-şi oprească activitatea de interceptare a CIA, să-şi redirecţioneze antenele departe de Miami şi să le îndrepte către Texas.
Castro ştia că urma să se tragă asupra lui Kennedy, afirmă Latell în cartea sa, pe baza mărturiilor lui Aspillaga.
Comisia Warren nu i-a atribuit niciodată un motiv lui Oswald pentru asasinat, însă Latell susţine că Oswald a fost fascinat de Castro şi ”motivul lui a fost să-l protejeze pe Fidel”.
Este bine ştiut că Oswald a avut întrevederi cu oficiali cubanezi în timpul vizitelor la consulatul Cubei din Mexic în vara anului 1963, însă nu există nicio dovadă că ar fi lucrat direct pentru serviciul de informaţii cubanez.