Republica Moldova. Circulația pe podul de legătură Râbnița-Rezina a fost sistată din nou, la scurt timp după ce fusese reluat. Măsura a fost impusă după ce poliția a primit un alt apel că podul ar fi minat.
O nouă alertă cu bombă pe podul Rîbnița-Rezina
Poliția spune că a recepționat un apel telefonic la 112. O persoană, deocamdată neidentificată, a anunțat că podul de legătură Rîbnița-Rezina este minat.
Incidentul are loc la scurt timp după ce circulația pe pod a fost reluată. În primul caz, un bărbat cu o cutie suspectă a refuzat să prezinte conținutul acesteia. Circulația a fost reluată după ce au fost efectuate verificările de rigoare și s-a exclus orice risc.
„Cu puțin timp în urmă a parvenit un apel telefonic la 112, prin care Poliția a fost anunțată că podul de legătură Rîbnița-Rezina este minat. Se întâmplă la scurt timp după ce circulația pe pod a fost reluată, fiind efectuate verificări după ce un bărbat cu o cutie suspectă a refuzat să prezinte conținutul acesteia. Calificăm aceste acțiuni drept provocări în adresa instituțiilor statului, pentru a fi acuzate de îngrădirea deplasării cetățenilor pentru a-și exercita dreptul la vot”, au informat oamenii legii.
Inspectoratul General al Poliției menționează că orice semnal va fi verificat, pentru a asigura siguranța celor care circulă pe pod.
„Precizăm că, de fiecare dată, oamenii legii sunt obligați să reacționeze conform protocoalelor pentru a exclude orice risc la securitatea cetățenilor. Îi îndemnăm pe cei care intenționat provoacă instituțiile statului - să se abțină de la astfel de gesturi și să permită desfășurarea corectă a scrutinului electoral, exercitarea dreptului la vot a fiecărui cetățean și evitarea inutilă de consum a resurselor”, spun oamenii legii.
Jurnaliștii de la Jurnal TV au prezentat imagini din zonă. Circulația pe podul de legătură Râbnița-Rezina rămâne sistată la această oră, iar echipele de intervenție sunt la fața locului.
Alerte cu bombă și la 4 secții de votare din străinătate
Pe parcursul zilei, alte 4 alerte cu bombă au fost anunțate în 4 secții de votare din străinătate. Este vorba despre trei secții din Marea Britanie și una din Germania.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile acestor țări au confirmat că alertele s-au dovedit a fi false.