Forțele KURDE au intrat în Sinjar (Irak), în lupta contra ISIS
- Simona Stupar
- 13 noiembrie 2015, 12:57
Luptătorii kurzi au intrat în Sinjar, în nordul Irakului, la o zi după lansarea unei ofensive pentru preluarea acestui oraș din mâinile militanților Statului Islamic, scrie BBC News.
Consiliul de Securitate Regional din Kurdistan a anunțat într-un mesaj pe Twitter că forțele din Peshmerga au intrat „din toate direcțiile” și luptă cu ISIS. Ofensiva kurdă este sprijinită de loviturile aeriene ale coaliției conduse de SUA.
În același timp, armata irakiană a anunțat că a lansat o ofensivă pentru a recuceri orașul vestic Ramadi de la ISIS.
Martorii au declarat că luptătorii kurzi, unii cu grenade propulsate de rachete, au ajuns în Sinjar pe jos. Jurnaliștii AP au scris că luptătorii au ridicat un steag kurd și au tras cu focuri de armă în aer, pentru a sărbători, după ce au ajuns în centurl orașului.
Un spital, câteva clădiri publice, un siloz și o fabrică de ciment au fost toate securitzate, susține Consiliul de Securitate Regională din Kurdistan. Ofensiva pentru Sinjar a început ieri dimineață, cu 7.500 de luptători ai forțelor Peshmerga pe trei fronturi, după ce avioanele coaliției au bombardat pozițiile ISIS, punctele de comandă și depozitele de armament.
În câteva ore au blocat autostrada 47, drumul principal spre Mosul, către est, și Raqqa, la vest, apărând trei sate din jur. Kurzii estimează că erau 600 de militanți ISIS în Sinjar, înainte de începerea ofensivei, dar coaliția zicea că au fost uciși 60-70 în bombardamentele de joi.
Mii de yazidiți care au fugit din zona Sinjar, în august 2014, participă la această ofensivă. PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistanul Turcesc au antrenat milițiile yazidite, iar alții s-au alăturat forțelor Peshmerga.
Hussein Derbo, comandantul unui batalion din care făceau parte 440 de yazidiți a declarat: „Este pământul nostru și onoarea noastră, iar ISIS ne-a furat demnitatea. Trebuie să ne-o recuperăm”, a spus el.